05/12/2024

De joi circa 500 de profesori vor protesta, zilnic, la Vaslui

2 min read

Cadrele didactice de la nivelul județului sunt hotărâte să continue greva generală. Potrivit raportării Inspectoratului Școlar Județean, în prima zi de grevă un procent de 74% din profesori s-a alăturat protestului. Cum situația este în dinamică, este posibil că numărul participanților la grevă să crească în următoarele zile. Începând de joi profesorii vor protesta în Centrul Civic al municipiului resedinta de judet. Prima zi de grevă a decurs în cadrul legal și orice salariat din sistem se poate alătura protestului în zilele următoare. De altfel Primăria Vaslui a aprobat demersul sindicaliștilor de a organiza proteste în Centrul Civic. Negocierile care s-au desfășurat în cursul zilei de duminică între liderii de sindicat din educație și Guvernul României au eșuat. Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți si cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate in zone defavorizate. Guvernul si-a menținut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr 153. Aceasta măsura, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.
Guvernul isi asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare si in eliminarea inechităților din legea salarizării. Va fi asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali. Guvernul va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanțiile ca pentru buna functionare a sistemului educațional.

Dorelian David

More Stories

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.