13/02/2025

Expozitie foto-documentara outdoor: ”O calatorie prin Vasluiul interbelic”

1 min read

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în colaborare cu Serviciul Județean Vaslui al Arhivelor Naționale, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, organizează Expoziția foto-documentară outdoor „O călătorie prin Vasluiul interbelic”, manifestare care va avea loc sâmbătă, 13 mai, orele 19.00, pe esplanada instituției noastre. Acțiunea este cuprinsă în cadrul activităților organizate cu ocazia evenimentului cultural Noaptea Muzeelor 2023. Expoziția dă prilejul publicului larg să descopere Vasluiul de altădată, uitat, unul dintre târgurile moldovenești cele mai enigmatice. Aceasta prezintă orașul de poveste, așternut pe un deal, liniștit și patriarhal, ce se ținea în pas cu vremea. Expoziția zugrăvește acel oraș care ascundea între zidurile sale faptele politice, dar și instituțiile, de așa natură, încât să-i ofere o însușire de capitală de județ.
Organizatori sunt prof. dr. Ramona Maria Mocanu, director Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, dr. Mihai-Cristian Șelaru, muzeograf Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui si
Andreea Marcu-Atasiei, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Dorlian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.