MANDAT PUS ÎN APLICARE DE CĂTRE POLIŢIŞTII BÂRLĂDENI
1 min read
În cadrul activităţilor operative desfăşurate ieri, poliţiştii vasluieni au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.
În data de 8 mai polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au căutat și depistat în municipiul Bârlad, județul Vaslui, un bărbat de 70 de ani, din comuna Ciocani, județul Vaslui.
Pe numele acestuia, la data de 8 mai Judecătoria Bârlad a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an și 10 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”vătămare corporală din culpă”.
Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.
Dorelian David