09/12/2024

ACȚIUNE CU EFECTIVE MĂRITE DERULATĂ DE INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN VASLUI

3 min read

Peste 115 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui au acționat în week-end, pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.
Sâmbătă, 6 mai, peste 115 polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza județului Vaslui.
S-a urmărit asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul rural, verificarea respectării prevederilor legale referitoare la paza bunurilor, protecția persoanelor, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţă, de și din auto, de animale și de material lemnos, respectiv pe linia prevenirii prevenirii producerii accidentelor rutiere.
Activitatea polițienească a vizat prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, dar și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentației publice.
Prin desfășurarea acțiunii, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 700 de persoane si controlate peste 515 vehicule și mopede. Au fost verificate 30 de societăți comerciale, 8 cluburi/discoteci și peste 40 de agenți de pază.
De asemenea, polițiștii au aplicat 319 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 165. 000 de lei.
Dintre acestea, 261 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. 195 din 2002 (privind circulația pe drumurile publice), 43 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 61 din 1991 (R) privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 5 pentru încălcări ale Legii 333 din 2003 (R) privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția animalelor și 10 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.
Dintre cele 261 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale O.U.G. 195 din 2002 (privind circulația pe drumurile publice), 113 au fost aplicate pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise, 12 au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului și 3 au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare.
Totodată, au fost reținute 34 de permise de conducere (12 conducere sub influența alcoolului, 17 pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise și 5 pentru alte abateri) și 9 certificate de înmatriculare.
Cu ocazia derulării acțiunilor, s-a constatat și săvârșirea a 6 infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” (4) și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”(2).
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile cu risc ridicat criminogen.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.