INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI
4 min readPolițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
Astăzi, 27 martie, orel 3.55, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN 2F, în localitatea Ivănești, județul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Brașov, condus de către un bărbat de 64 de ani, din municipiul Brașov.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Ieri, 26 martie, orele 15.50, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Vaslui, la intersecția străzilor Ceramica și Decebal au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 41 de ani, din comuna Gârceni, județul Vaslui.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Tot ieri, 26 martie, ora 0.35, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 91, în localitatea Poiana lui Alexa, comuna Pușcași, județul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Brașov, condus de către un bărbat de 35 de ani, din comuna Pușcași, județul Vaslui.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
La data de 24 martie, orele 17.46, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un drum public din localitatea Oțetoaia, comuna Lunca Banului, județul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 34 de ani, din comuna Lunca Banului.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii hușeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Extras Codul Penal
Articolul 336
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.
CONDUCEȚI CU GRIJĂ !
Dorelian David