13/09/2024

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII BÂRLĂDENI PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER

2 min read

În data de 11-12 martie, în intervalul orar 18.00-2.00, pe drumurile publice din municipiul Bârlad, atât în mediul rural cât și în mediul urban, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad, Secției 8 Poliție Rurală Iana, Biroului de Investigații Criminale, Biroului de Ordine Publică și lucrători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Vaslui, au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din municipiul Bârlad, cei 25 de polițiști participanți au verificat peste 245 de vehicule și au legitimat peste 265 de persoane.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 34 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.810 de lei, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).
De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză sau alte cauze generatoare de accidente, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

CONDUCEȚI CU GRIJĂ!

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.