Sfinții 40 de mucenici din Sevastia (9 martie)

Cei 40 de mucenici din Sevastia (în greacă veche Ἅγιοι Τεσσεράκοντα) a fost un grup de soldați romani din Legiunea a XII-a Fulminata (Înarmată cu fulger) care a fost martirizat în anul 320 din cauza credinței creștine și este menționat în martirologiile tradiționale.
Ei au fost uciși la marginea orașului Sevastia din provincia Armenia Inferior (actualul oraș Sivas din Turcia) din ordinul împăratului Licinius (308-324), care, după anul 316, i-a persecutat pe creștinii din regiunile orientale ale imperiului. Cea mai veche relatare despre existența și martiriul lor îi aparține episcopului Vasile al Cezareei Capadociei (370–379) într-o omilie pe care a rostit-o în ziua praznicului lor. Prăznuirea celor Patruzeci de Mucenici datează, prin urmare, de dinaintea păstoririi episcopului Vasile, care i-a elogiat la 50-60 de ani de la moartea lor.
Potrivit lui Vasile cel Mare, cei patruzeci de mucenici erau soldați creștini din Capadocia, aflați în slujba împăratului roman Licinius (308-324). Legiunea lor era detașată în anul 320 în cetatea Sevastia. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos, erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În ciuda faptului că împărații Constantin cel Mare și Licinius emiseseră în anul 313 Edictul de la Milan prin care practicarea creștinismului era permisă, conflictul izbucnit ulterior între cei doi împărați l-a determinat pe Licinius să inițieze o persecuție anticreștină în provinciile din estul imperiului, care se aflau în jurisdicția sa.
Cei patruzeci de soldați creștini au fost îndemnați de Agricolae, prefectul Armeniei Inferior, să aducă jertfe zeilor romani și au refuzat să intre în templu, mărturisind în mod deschis că sunt creștini. După ce au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri, ei au fost aduși pe marginea unui lac de la marginea orașului Sevastia, într-o noapte foarte friguroasă, și au fost aruncați dezbrăcați în apa înghețată a lacului pentru a muri de frig. Persecutorii au pregătit pe mal o baie caldă pentru cei care ar fi declarat că renunță la creștinism. Unul dintre cei patruzeci de soldați nu a mai putut îndura frigul năpraznic și a acceptat să aducă ofrande zeilor romani, dar a murit imediat după ce a ieșit din lacul înghețat și a intrat în baia caldă. Unul dintre gardieni, pe nume Aglaius, care veghea martiriul soldaților a văzut deodată o lumină supranaturală care-l copleșea și s-a proclamat creștin; el s-a dezbrăcat și a intrat în apele lacului, alăturându-se celor treizeci și nouă de oameni rămași. Numărul mucenicilor a rămas astfel patruzeci.
În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zorii zilei cei patruzeci de soldați au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să agonizeze până ce au murit. Trupurile lor au fost arse și cenușa aruncată în lac. Creștinii au adunat însă rămășițele lor și le-au distribuit în mai multe orașe; în acest fel, venerarea celor patruzeci de martiri s-a răspândit în întreg imperiul și numeroase biserici au fost ridicate în cinstea lor.

Dorelian David