13/09/2024

”Alexandru Ioan Cuza – Domn al Principatelor Unite”

2 min read

Sub aceasta titulatura a fost amenajata, la Biblioteca Judeteana ”Nicolae Milescu Spatarul” din Vaslui, o expoziție aniversară realizată de bibliotecara Mihaela Ochianu. Doritorii pot aprecia simeze cu periodice din colecțiile bibliotecii care conțin articole despre Unirea Principatelor Române, despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza dar și cele mai importante momente care au dus la făurirea Unirii.
24 Ianuarie este o zi cu dublă semnificație, pentru că orice român sărbătorește Unirea Principatelor Române dar și pe înfăptuitorul acesteia. Ziua de 24 Ianuarie 1859 este asociată cu Unirea Principatelor Române și a reprezentat un punct de însemnătate crucială în istoria românilor, primul pas important în direcția înfăptuirii statului național român. În această zi unionistul Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Țării Românești de către deputații din Adunarea Electivă de la București, după ce devenise anterior, pe 5 ianuarie, domnitor al Moldovei. Într-o primă etapă a domniei sale a acționat pentru recunoașterea internațională a dublei alegeri și apoi a realizării unității depline. În 1862, București devine capitala Principatelor, în ianuarie își deschid lucrările guvernul și Adunarea unică. Au urmat o serie de reforme care au conferit statului o structură modernă. Amintim de secularizarea averilor mănăstirești, legea rurală, legea organizării judecătorești. La finalul anului 1864 se adopta legea instrucției publice care crea un învățământ modern și garanta educație gratuită. Inițiativele sale au oferit o organizare modernă armatei, administrației, justiției. Ritmul reformelor și domnia autoritară i-au determinat pe unii oameni politici să organizeze complotul din 10/11 februarie 1866, obligându-l pe Cuza să abdice și să plece în exil.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.