Aeronave AWACS pentru siguranta României
1 min readNATO mută din Germania în România aeronave AWACS, pentru misiuni de recunoaștere și supraveghere a flancului estic, în contextul războiului din Ucraina. Aeronavele vor ateriza marți în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni și vor rămâne în România pentru mai multe săptămâni. AWACS-ul poate detecta aeronave la sute de kilometri distanță, făcându-le o capacitate cheie pentru descurajarea și postura de apărare. Odată cu AWACS, vor sosi în România și aproximativ 180 de militari germani. Ministerul Apărării transmite că după invadarea Ucrainei, NATO și-a sporit prezența aeriană în flancul estic al Alianței cu avioane de luptă, de supraveghere și avioane-cisternă suplimentare. Încă din februarie anul trecut, aeronavele AWACS au efectuat misiuni de patrulare în estul Europei și în zona Mării Baltice, pentru a urmări avioanele rusești în apropierea granițelor NATO.
Dorelian David