13/02/2025

Comisarii Gărzii de Mediu Vaslui au verificat UAT-urile la deșeuri

2 min read

În primele opt luni din acest an comisarii Garzii de Mediu Vaslui au verificat un numar de 50 de administrații publice locale, pe tematica gestionării deșeurilor. Comisarii de mediu au aplicat 45 de avertismente și 30 de amenzi în cuantum de 406.500 lei, pentru o serie de nereguli. Amenzile au fost date în contextul în care în județul Vaslui funcționează un sistem integrat de gestionare a deșeurilor. Autoritățile locale au aplicat amenzile pentru:
-neasigurarea spaţiilor necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora;
-neasigurarea informarrii prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor.
-nu s-a asigurat colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase și nu au acționat pentru refacerea şi protecţia mediului.
Comisariatul Județean Vaslui are atribuţii privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea încălcării prevederilor privind protecţia mediului. Cu un efectiv de 8 comisari de mediu (patru echipe) cei din cadrul Garzii de Mediu exercită controlul pe raza județului Vaslui în ceea ce privește conformarea la cerinţele legislaţiei de mediu în domeniul gestiunii deşeurilor (generare, colectare, transport, sortare, reciclare, depozitzare, import, export şi tranzit).
În perioada 1 ianuarie -31 august activitatea Gărzii de Mediu Vaslui poate fi sintetizată astfel: 613 – controale; 96 – amenzi aplicate în cuantum tortal de 1.267.000lei ; 72 avertismente; 19 sesizări penale.
Principalele neconformităţi sancționate au fost:
-nerespectarea măsurilor impuse de conformare la legislația de mediu (50.000 lei);
-lipsa autorizație de mediu (30.000 lei);
-desfăsurarea de activități fără a deține acord/aviz de mediu (60.000 lei );
-lipsă evidenţă gestiune deşeuri, (7.500 lei);
-nedepunerea la termen a declaraţiilor la fondul pentru mediu, (5.000 lei);
-gestionare necorespunzătoare a ambalajelor de produse fitosanitare ( 7.000 lei );
-abandonarea deșeruilor în spațiu neautorizat, (20.000 lei); -afectarea calitații aerului prin arderea resturilor vegetale (10.000 lei).
La nivelul județului Vaslui proiectul privind gestionarea deșeurilor a beneficiat de o finanțare europeană de 40 milioane de euro.
Sistemul este construit cu bani europeni și cu contribuția Consiliului Județean Vaslui și este gestionat de către o asociație formată din toate UAT-urile din judet.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.