15/06/2024

ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL CAMPANIEI „CONDUITA PREVENTIVĂ SALVEAZĂ VIEŢI”

1 min read

În perioada 10 – 12 octombrie polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul specialiştilor Registrului Auto Român, au derulat activități de informare și educativ-preventive, în trei școlile de șoferi din municipiile Vaslui și Huși, sub sloganul „CONDUITA PREVENTIVĂ SALVEAZĂ VIEŢI.”
În cadrul întâlnirilor ce au fost organizate cu cei 69 de cursanți, la sediile celor două școli de șoferi din Vaslui și cea din Huși, s-a urmărit conștientizarea statutului de participant la trafic a proaspeților conducători auto/moto, prezentarea cauzelor producerii accidentelor rutiere, în rândul tinerilor și nu numai, vizionarea unor materiale cu urmările unei circulaţii rutiere incorecte (filmulețe, imagini) și au fost împărtățite experiențele personale ale lectorilor și cursanţilor, cu privire circulația pe drumurile publice (conduita preventivă).
Prin derularea campaniei se urmărește atragerea atenţiei asupra riscului pe care îl implică un comportament teribilist la volan/ghidon, fiind prezentate prevederile legii, statistici şi aspecte cazuistice privind accidente grave de circulaţie produse din acest motiv.
Scopul principal îl constituie conştientizarea tinerilor asupra riscului accidentelor rutiere în condiţiile unei conduite imprudente şi/sau agresive, precum şi a gravităţii consecinţelor în cazul nerespectării normelor rutiere şi determinarea tinerilor conducători auto să adopte o conduită preventivă, care să permită evitarea angrenării în accidente de circulaţie.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.