14/06/2024

Bârladul va avea un sistem inteligent de iluminat

2 min read

Cele două proiecte de modernizare și extindere a rețelelor de iluminat public, care se derulează în momentul de față, îi vor aduce ”municipiului rulmentilor” aproape 4.000 de corpuri de iluminat tip LED, înlocuirea stâlpilor și introducerea iluminatului acolo unde acesta nu există. Astfel, Bârladul va beneficia, după finalizarea investițiilor, de așa-numitul sistem de telegestiune a iluminatului public. Acesta va permite reglarea automată a intensității luminii electrice în funcție de lumina naturală. De asemenea, intensitatea iluminatului public va depinde și de dinamica stradală. Dacă, de exemplu, nu există trafic pe o stradă, lumina scade, însă, apariția unui om sau a unei mașini va activa senzorii așa încât intensitatea luminoasă va crește imediat. Mai mult, dacă un bec se defectează, sistemul inteligent va trimite semnale în panoul de comandă. Altfel spus, cetățeanul nu va mai fi nevoit să anunțe autoritatea locală că becul de pe strada lui s-a ars, căci monitorizarea permanentă a sistemului implica alerte în timp real. Comenzile declanșate de la distanță sunt un alt beneficiu al sistemului. Este acel tip de investiție care poate scăpa neobservată de către cetățeni, dar care se va simți din toate punctele de vedere: vom avea mai multă lumină, consum redus drastic, scăpăm de pierderi, de disconfort și de poluarea pe care le implică lămpile tradiționale și vechea rețea de iluminat. Unul dintre proiecte este finanțat prin fonduri norvegiene și are o valoare de 1.482.355 euro. Implică montarea a 2.590 de corpuri de iluminat tip LED, care vor înlocui becurile convenționale, în acest moment proiectul fiind realizat în proporție de 85%.
Celălalt proiect are la bază fonduri europene (aproape 2,2 milioane euro). Acesta prevede montarea a 1.261 de corpuri de iluminat, precum și înlocuirea și montarea a 277 de stâlpi, pe 20 de străzi. Acestea sunt: Tecuciului, Vasile Milea, Bulevardul Primăverii, Bulevardul Epureanu, Dragoș-Vodă, Mihai Viteazul, Ioan Popescu, Cpt. Grigore Ignat, Vasile Pârvan, Paloda, Col. Simionescu Sava, Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu, Marcel Guguianu, Constantin Hamangiu, 1 Decembrie, Ștefan cel Mare, Bulevardul Republicii, Popa Șapcă și Fagului.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.