Sprijin de 3.000 de euro/hectar pentru producatorii de usturoi
2 min read
Fermierii din județul Vaslui care s-au înscris în programul guvernamental de susținere a producției de usturoi își valorifică în această perioadă producția. S-au inscris in program un numar de 19 producători iar 13 au trecut dupa verificarea tutror documentelor necesare. Pentru acest an ajutorul de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi se acordă întreprinderilor/întreprinderilor unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole pentru susținerea producției de usturoi, respectiv producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil până la 31 decembrie 2022, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familialecât și producătorilor agricoli persoane juridice. După ce vor comercializa producția de usturoi, fermierii trebuie să ducă documentele justificative la Directia pentru Agricultura a Judetului Vaslui, documente din care să rezulte cantitățile valorificate. Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 3.000 euro/ha și se va plăti în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021. Pentru a fi eligibili la înscriere și pentru a încheia programul prin valorificarea producţiei și încasarea ajutorului de minimis pentru producția de usturoi, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
-să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
-să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
-să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp etc.
Ȋn privinta valorificarii producţiei de usturoi, aceasta se va face în perioada cuprinsă între 1 iunie si 21 noiembrie 2022, inclusiv.
Dorelian David