15/06/2024

Anul școlar a început cu ghiozdane și rechizite noi pentru copiii din Centrele de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși

2 min read

Programul eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar” a ajuns și la beneficiarii Centrelor de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, de la Ghermănești, Fălciu și Boțești.
Copii din aceste comunități au participat, inclusiv pe perioada vacanței de vară, la activitățile extrașcolare dedicate lor de angajații Centrelor de zi. Odată cu pregătirea pentru începerea anului școlar, au apărut și grijile pentru modul în care se vor prezenta în bănci, în prima zi a noului an.
Cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, am continuat, în zilele premergătoare deschiderii noului an școlar, să mergem, cu caravana „Un ghiozdan pentru noul an școlar” la cei care au cea mai mare nevoie de un sprijin pentru ca perioada de școală să fie privită ca o șansă pentru viitor, iar nu ca o sursa de neliniște și frustrare că nu pot fi în rând cu colegii lor sau cu cerințele actuale.
Între beneficiari, ne-am îndreptat și spre copiii din centrele de zi ale Asociației noastre, de la Fălciu, Ghermănești și Boțești, și cu ajutorul oferit de domnul Adrian Tighici, directorul general al SC Gazest SA, aceștia au primit ghiozdane noi, complet echipate cu rechizitele necesare în acest an școlar.
Le suntem recunoscători, în numele acestora, pentru generozitatea de care au dat dovadă și pentru sprijinul acordat efortului nostru de a preveni abandonul școlar”, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.