TinFest, la Vaslui, in week-end-ul care urmeaza
2 min readVineri, 9 și sambata, 10 septembrie, municipiul resedinta de judet va fi gazda primei ediții a evenimentului intitulat ”TinFest.Eu”. Manifestarea este organizata de Consiliul Județean Vaslui, Primaria si Consiliul Local Vaslui, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Centrul Europe Direct Vaslui.
În cadrul TinFest.Eu sunt propuse, printre alte evenimente, două producții ale Teatrului Arte dell Anima din București. Acestea vor fi urmate de sesiuni de întrebări din partea tinerilor prezenți în sală la care vor răspunde psihologii Mădălina Modoranu (Vaslui) și Carmen Buși (București). Cele două evenimente vor fi moderate de Laura Lucescu de la TVR Iași. Vineri, 9 septembrie, de la orele 19.00, Casa de Cultură va gazdui spectacolul „Carne”. Pe durata a 80 de minute cei prezenti vor afla despre efectele crude ale traficului de persoane și ale exploatării sexuale, scoțând la lumină trauma cu efectele ei, dar și drumul spre vindecare. Sâmbătă, 10 septembrie, de la orele 19.00, tot la Casa de Cultură va fi prezentat spectacolul „N-am văzut nimic”. Acesta are o durata de 90 de minute si spune povestea a cinci prieteni care-și etalează viața privată pe platforme media. Verificarea constantă a numărului de urmăritori a devenit o obsesie. Pentru unii este definitorie doar cifra de follow-eri: „Câți k ai?” Dacă ești adolescent și aceste subiecte ti se par familiare te așteptăm în sală! Intrarea este liberă în limita celor 587 de locuri din sala mare a Casei de Cultură „Constantin Tănase”.
Dorelian David