15/06/2024

PRECIZARI DE LA IPJ VASLUI

1 min read

În completarea materialelor de presă nr. 361 și 362, transmise de către Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui în cursul zilei de astăzi, 4 septembrie a.c., vă informăm cu privire la faptul că:
În data de 4 septembrie, față de 4 bărbați, cu vârste între 17 și 49 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Aceștia urmează a fi prezentați Judecătoriei Bârlad, cu propunere de arestare preventivă.
Persoanele cercetate sunt bănuite că, în perioada iulie – august 2022, ar fi comis, pe raza municipiului Bârlad, mai multe furturi din societăți comerciale, prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 50.000 lei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de Biroul de Analiză a Informațiilor Vaslui.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.