13/02/2025

Se finalizează programul de transport la SC Transurb SA

1 min read

În următoarele săptămâni, reprezentanții Transurb Vaslui vor finaliza noua propunere pentru programul de transport local. Reprezentanții societății au precizat că programul este ajustat în funcție de cererile călătorilor, iar pentru a putea fi implementat acest program trebuie să fie flexibil și să poată fi adaptat cerințelor vasluienilor. Mai exact, se pot fixa traseele, stațiile și alte coordonate, dar programul nu trebuie să fie fix și să nu se poată face unele modoficări atunci cînd este nevoie.
Programul stabilit în martie 2022 a fost făcut la momentul nepotrivit, înainte de a se finaliza niște investiții precum taxarea electronică, afișarea în stații etc. Când a fost votat programul de transport s-a subestimat reacția negativă a călătorilor.
SC Transurb SA Vaslui transportă lunar circa 60.000 de călători care circulă cu bilete, la care se adaugă 2.500 de persoane cu legitimații, elevi, pensionari etc. Subiectul Transurb continuă să provoace dezbateri aprinse în Consiliul Local Vaslui. Aleșii au spus că au primit sute de sesizări de la cetățeni, din cauză că nu există un program de funcționare clar. Mai exact, în stații este un program de transport, iar pe site-ul instituției apare un alt program.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.