”Vanatoare de comori” la Biblioteca Judeteana Vaslui
1 min read
Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a fost gazda evenimentului intitulat “Vânătoarea de comori”. Acesta a fost organizat de voluntarii bibliotecii la manifestare luand parte 25 de copii, cu vârsta între 8-14 ani, participanți ai activităților Proiectului “Biblioteca de vacanță”. Alături de voluntari, acestia au străbătut un traseu care a avut ca punct de plecare Biblioteca Județeană, urmând apoi obiective din Centrul Civic (Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui, Casa de Cultură “Constantin Tănase”, Judecătoria, Poliția și Statuia lui Ștefan cel Mare). Activitatea a avut drept scop petrecerea cat mai utila a timpului liber de catre copii, în mod educativ și bucuria de a descoperi istoria clădirilor și a personalităților locale. Toate acestea pentru a li se ”arhiva” în memorie și să poată fi repovestite, schimbând astfel percepția locurilor întâlnite într-o plimbare obișnuită.
“Comoara” a fost oferită de Primăria Vaslui și a constat în materiale promoționale cu referirir la municipiul Vaslui, CD-uri, albume foto, cărți poștale, hărți și diplome de participare oferite de Biblioteca Judeteana. ”A fost o activitate foarte frumoasa, organizata de voluntari cu ghicitori, provocari si jocuri gandite de acestia sub indrumarea mea si a colegei Luminita Serban”, ne-a declarat Gina Paun, bibliotecar in cadrul Bibliotecii judetene ”Nicolae Milescu Spatarul” Vaslui.
Dorelian David