Tue. Aug 16th, 2022

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI

2 min read

Polițiștii Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui au derulat activități cu caracter educativ-preventiv la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” din municipiul Vaslui.
În data de 4 august polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive pentru informarea și conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.
Activitățile cu caracter preventiv-educative fac parte din campaniile „Dincolo de aparențe” și „Vacanță în siguranță”, derulate la nivel național.
Devenită deja tradițională, întâlnirea săptămânală a polițiștilor cu tinerii a avut loc la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, în cadrul programului ”Biblioteca în vacanță”, derulat de instituția de cultură pe toată perioada vacanței.
Cei peste 15 copii și adolescenți prezenți la activitate au fost informați cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, despre consecințele care decurg în urma consumului de substanțe psihoactive, respectiv, alterarea relațiilor cu familia, cu prietenii ori despre efectele dăunătoare asupra sănătății, dar și despre adoptarea unor comportamente distructive.
Totodată, au fost oferite informații utile despre efectele negative pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite infracțiuni.
Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.
De asemenea, în cadrul activității au fost transmise mesaje preventive în vederea creșterii gradului de informare cu privire la necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care copiii pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni. Domeniul de prevenire abordat a fost: prevenirea delincvenței juvenile și prevenirea victimizării minorilor. Totodată, au fost expuse consecințele pe care le are apelul fals la S.N.U.A.U. 112, au fost purtate discuții despre prevenirea disparițiilor de minori și despre siguranța în mediul online.
Activitățile de prevenire și informare cu privire la riscurile asociate traficului rutier, siguranța minorilor și consumului de droguri vor fi continuate pe toată perioada sezonului estival.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.