ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII VASLUIENI LA OPEN CAMP VASLUI
1 min readPolițiștii Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui, organizează și derulează activități cu caracter educativ-preventiv, la Festivalul OPEN CAMP VASLUI, din municipiul Vaslui.
În perioada 29-31 iulie 2022, în cadrul Festivalului Open Camp Vaslui organizat în Poligonul de Tir din Pădurea Paiu, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, desfășoară activități informativ-preventive pentru informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.
Persoanele prezente la activitate au fost informate cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, despre consecințele care decurg în urma consumului de substanțe psihoactive, respectiv, alterarea relațiilor cu familia, cu prietenii ori despre efectele dăunătoare asupra sănătății, dar și despre adoptarea unor comportamente distructive.
Aceștia au avut posibilitatea să testeze ochelari speciali, care simulează efectele consumului de alcool și de substanțe psihoactive.
Dorelian David