15/06/2024

PS Ignatie: „Sfântul Ilie a fost plin de multă râvnă, de entuziasm și de rugăciune înflăcărată. Pentru el, Dumnezeu nu era o realitate undeva departe, în Ceruri, ci una foarte apropiată”

6 min read

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei mari și a Litiei în Biserica „Sfântul Ilie” din municipiul Huși.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși și preoți de la parohiile din municipiu.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a afirmat că din biografia spirituală a Sfântului Proroc Ilie se desprinde foarte ușor faptul că a fost un mare rugător:
«Iar la vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie Prorocul şi a strigat la cer şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!”» (III Regi 18, 36-37)
Din punct de vedere liturgic, am intrat în ambianţa de sărbătoare dedicată unuia dintre cei mai mari Proroci ai Vechiului Testament – Sfântul Proroc Ilie cel din Tesva Galaadului – un Proroc plin de multă râvnă, de entuziasm și de rugăciune înflăcărată către Dumnezeu.
După cum reiese din textele liturgice și din cele scripturistice, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, a fost o personalitate complexă.
Părinţii Bisericii noastre, care s-au oprit asupra personalităţii duhovnicești a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul subliniază, cu asupra de măsură, faptul că era un mare rugător.
Rugăciunea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a închis cerurile, din pricina faptului că israeliţii (poporul ales) au renunţat să se închine la Dumnezeul Cel adevărat și trăiau în păcate și fărădelegi.
Tot rugăciunea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a deschis cerurile și a revărsat asupra pământului ploaie îmbelșugată.
Aceeași rugăciune a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a pogorât foc din cer și a mistuit jertfa de pe Muntele Carmelului, ca semn vădit și puternic că Cel căruia Îi slujea Ilie, Cel căruia și-a dăruit întreaga viaţă, era Dumnezeul Cel viu și adevărat.
Ori de câte ori era întrebat de Dumnezeu: «Ce faci, Ilie?», răspundea: «Cu râvnă râvnesc pentru Dumnezeul Cel viu».
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că rugăciunea Sfântului Proroc Ilie era «încordare și înflăcărare». Când se ruga lui Dumnezeu, Îi vorbea din întreaga lui fiinţă.
Verbul folosit în Sfânta Scriptură, în orice moment în care Prorocul Ilie este surprins că se roagă, este «striga». El striga către Dumnezeul Cel viu. Acest strigăt al lui Ilie era expresia credinţei, a înflăcărării și a faptului că, pentru el, Dumnezeu nu era o realitate undeva departe, în Ceruri, ci una foarte apropiată, intimă, de aceea Îl numea întotdeauna «Dumnezeul Cel viu», în contrast cu zeităţile păgâne, care erau o invenţie (o făcătură) a minţii lor, o iluzie, un concept inexistent, mort.
Rugăciunea puternică a Sfântului Proroc Ilie a arătat credinţa minunată care se afla în sufletul său. În vremea Sfântului Proroc Ilie nu era așa de simplu pentru cei care credeau în Dumnezeul Cel adevărat, căci erau minoritari, majoritari fiind cei care se închinau zeităţilor păgâne.
Prorocul Ilie, ca cel care avea rugăciunea de foc – așa cum au avut-o mulţi călugări și nevoitori care, numai își ridicau braţele spre cer și degetele și mâinile lor toate erau transformate în foc –, a dat o mărturie celor care erau de faţă: că Dumnezeul Cel adevărat este Cel pe care el Îl slujește și este viu.
Preasfinţia Sa a citat un text dintr-un Părinte al Bisericii din secolul al VI-lea – Sfântul Vasile al Seleuciei –care surprinde, în „Viaţa Sfintei Tecla”, această harismă a rugăciunii puternice, pe care o avea Prorocul Ilie:
„Unui om sfânt, pregătit pentru o viaţă în Dumnezeu, îi ajunge rugăciunea, puţine cuvinte și lacrimi, pentru a dobândi ușor ceea ce își dorește de la Dumnezeu. Așa era marele Ilie care, deschizând anevoie gura și exprimându-se într-un limbaj anevoios, împlinea minuni, întrucât, cu siguranţă, nu a contenit vreodată să le împlinească, el, care nimic altceva spunea, decât: «Viu este Dumnezeul lui Israil, înaintea Căruia slujesc eu. În acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu.». A închis cerul timp de trei ani întregi și șase luni. L-a păstrat fără nori, apoi l-a redeschis și l-a făcut să răspândească ploaia, după buna voinţă a lui”.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune despre Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul că avea o rugăciune de foc, puternică, pentru că știa, inspirat fiind de Sus, cum să facă această rugăciune. De fiecare dată când Sfântul Proroc Ilie se retrăgea pentru rugăciune, pleca din mijlocul mulţimii, din zarva lumii, în pustietate. Apoi postea (mânca foarte puţin) și își apleca faţa înspre genunchi, ca un isihast.
Părinţii Bisericii ne spun că primul isihast din Sfintele Scripturi este Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cel care își apleca faţa sa înspre genunchi și, cu încordare și cu forţă de interiorizare, Îi vorbea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că această rugăciune era una cu «încordare și multă înflăcărare».
Atunci când noi ne plictisim la slujbe sau la rugăciunile pe care le facem acasă, acele rugăciuni sunt anemice, se dovedesc a fi doar simple emisii fonice (niște vorbe), care au un conţinut în ele, au o forţă spirituală, însă noi nu reușim să ne asumăm duhul cuvintelor rugăciunii. De aceea ne plictisim – ni se pare că durează foarte mult slujba, suntem cu ochii pe ceas, și totul devine o mare povară (o greutate) pentru sufletul nostru.
În contrast cu o asemenea stare, când reușim să avem mintea de foc (la Stihoavna din cadrul Vecerniei s-a spus despre Sfântul Proroc Ilie că avea „mintea de foc”) și să asumăm cuvintele care se cântă la strană, să le simţim forţa, energia Duhului Sfânt pe care o conţin, timpul pe care îl petrecem în biserică ni se pare că este ca o clipă, chiar dacă stăm mai multe ceasuri. Timpul ni se pare că trece așa de ușor și suntem atât de plini de o stare de liniște aparte, care nu e din lumea aceasta, și spunem că ne simţim așa de bine. Acesta este rodul rugăciunii și al harului care vine în inima omului și face ca totul să fie foarte curgător (lin), cu coerenţă, atât de liniștitor, încât parcă n-am mai vrea să ieșim niciodată din starea aceea.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost și om cu slăbiciuni (spune Sfântul Apostol Iacov), i-a fost frică și lui de moarte, când a primit vestea ameninţărilor din partea Isabelei, care i-a spus: „Așa cum tu ai ucis pe preoţii lui Baal și ai Așerei, să te gândești că și tu vei ajunge la fel ca ei”. Ilie a plecat în pustie și și-a cerut moartea, L-a rugat pe Dumnezeu, spunându-I: „Doamne, să mă iei acum. Îmi este de ajuns”.
Chiar dacă Sfântul Proroc Ilie a avut neputinţe ca ale noastre, căpătăm un curaj extraordinar, pentru că, pe lângă aceste neputinţe și frica de moarte, rugăciunea lui a fost una puternică, de foc, cu o credinţă extraordinară.
De fapt, rugăciunea lui era hrănită de credinţa în Dumnezeul Cel viu – care nu era o ideologie, o idee în capul lui – cum poate este pentru noi. Noi nu știm ce este Dumnezeu. Ilie știa. De aceea Îl numea «Cel viu». L-a întâlnit, vorbea cu El, Dumnezeu îl sfătuia sau îi trimitea îngeri, care îl hrăneau atunci când avea nevoie de mâncare.
Toate acestea au fost posibile datorită rugăciunii pe care Sfântul Proroc Ilie o săvârșea cu multă încordare și înflăcărare.
Să ne ajute Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul să avem o rugăciune cu mult foc, cu mult entuziasm și cu multă credinţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.