11/11/2024

SOMERII POT PRIMI PRIME DE INSTALARE

1 min read

Persoanele înregistrate ca şomeri la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 kilometri (km) fata de localitatea in care isi au domiciliul sau resedinta pot solicita o primă de instalare. Prima se acordă în condițiile în care beneficiarii își schimbă domiciliul ori își stabilesc reședința în localitatea respectiva sau în localitățile învecinate acesteia și zonele sunt prevazute în planul national de mobilitate. Prima se solicită în termen de 60 de zile și este neimpozabilă, destinată stimularii încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință, și/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.
Prima de instalare se acordă in cuantum diferenţiat, astfel: 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la AJOFM Vaslui și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința; 15.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la AJOFM Vaslui care își schimbă domiciliul sau işi stabilesc resedinţa, în situaţia în care sunt însoțite de membrii familiei şi în cazul familiei monoparentale, în situaţia în care sunt însoțite de copilul sau copiii aflați în întreținere.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.