24/07/2024

Expoziția „ȘTEFAN CEL MARE. Civilizația vasluiană a epocii sale”

2 min read

Cu ocazia împlinirii a 518 ani de la trecerea din istorie în veșnicie a renumitului voievod Ștefan cel Mare, Muzeul Județean „Ştefan cel Mare” Vaslui – în colaborare cu Consiliul Județean Vaslui – organizează Expoziția „ȘTEFAN CEL MARE. Civilizația vasluiană a epocii sale”. Aceasta va fi vernisată sâmbătă, 2 iulie, orele 10.00, în Sala „Multimedia” a Muzeului Județean „Ştefan cel Mare” Vaslui.
Evenimentul expozițional, dedicat epocii lui Ştefan cel Mare (1457-1504), dorește să readucă în atenţia publicului vizitator personalitatea marelui voievod al Țării Moldovei, ostaş neînfricat, bun diplomat şi mare ctitor. Deşi astăzi mai sunt puţine obiecte care să fie legate direct de persoana lui Ştefan cel Mare şi a familiei sale, expoziţia încearcă să recompună atmosfera epocii ștefaniene și a moștenirii sale culturale, prin etalarea unor obiecte de patrimoniu din veacurile XV-XVI: arme și unelte meșteșugărești, piese de cavalerie și harnașament, ceramică și cahle pentru sobă, piese de artă creștină etc. Vor fi expuse și lucrări de artă care reflectă omagiul urmașilor pentru marele domn și prețuirea lor pentru renumitele fapte de vitejie și de ctitorire ale acestuia.
Exponatele fac parte din patrimoniul muzeal vasluian și conturează existența unei culturi materiale și spirituale care au aparținut unei înfloritoare civilizații medievale de pe aceste meleaguri. Tocmai de aceea, majoritatea pieselor provin de la situl arheologic „Curțile Domnești” Vaslui – importantă reședință domnească de care Ștefan cel Mare s-a îngrijit în mod deosebit.
Așadar, vă invităm să ne fiți alături la această importantă manifestare expozițională care să ne aducă aminte cu mândrie și smerenie de personalitatea covârșitoare a celui mai mare conducător al Țării Moldovei.
Organizatorii și prezentatorii acestui eveniment sunt prof. dr. Ramona Maria Mocanu, manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui si dr. Laurentiu Chiriac, muzeograf al aceleeași instituții de cultura.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.