PROPUNERE DE TRIMITERE ÎN JUDECATĂ PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE UCIDEREA ANIMALELOR, CU INTENȚIE, FĂRĂ DREPT
3 min readPolițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui – Biroul pentru Protecția Animalelor au finalizat cercetările în cazul femeii în vârstă de 28 de ani, din comuna Dumești, județul Vaslui, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor și au înaintat dosarul penal cu propunere de trimitere în judecată.
În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că, în data de 17 mai 2022, în timp ce se afla la locuința sa din localitatea/comuna Dumești, județul Vaslui, o femeie în vârstă de 28 de ani, ar fi exercitat fapte de violențe asupra unei pisici și ar fi decapitat-o. După exercitarea acestor violențe, femeia ar fi efectuat un material foto-video în care apare pisica decapitată, însoțit de mesajul ”Nu există răzbunare mai bună ca asta!”, pe care l-ar fi postat pe rețelele de socializare.
În urma apariției imaginilor în spațiul public, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, prevăzută de Legea nr. 205/2004, privind protecția animalelor.
Reamintim cetățenilor că din data de 19 mai 2022 au intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violență asupra acestora.
Articolul 25 din Legea 205/2004
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenţie a animalelor.
(3) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia.
(4) În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.
Prevederile Legii 205/2004 privind protecția animalelor, urmăresc asigurarea condițiilor de viață și bunăstare ale animalelor cu sau fără stăpân, consfințind o serie de drepturi și obligații în sarcina deținătorilor de animale. Acestora din urmă le-au fost instituite responsabilități privind întreținerea și supravegherea animalelor, tratamentul aplicat acestora excluzând orice act de cruzime și violență.
Dorelian David