15/07/2024

Reprezentanti ai Școlii „Constantin Parfene” Vaslui, la un schimb de bune practici în Lituania

2 min read

În perioada 6–10 iunie a avut loc în Mazeikiai, Lituania, la Mazeikiu Ventos Progimnazija, ultima întâlnire din cadrul schimbului de elevi desfășurată în parteneriatul Erasmus +, 2019-1-HR01-KA229-060968_6, Science Outside Featuring Technology (S.O.F.T.), la care au participat elevi din școlile partenere: România (5 elevi din clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui), Portugalia (5 elevi), Lituania (25 elevi), Croația (5 elevi), însoțiți de profesori. Proiectul interșcolar dezvoltă competențele cheie transversale ale elevilor (13-15 ani) prin combinarea tehnologiei cu învățarea în aer liber atât la disciplinele STEM, dar și la alte discipline școlare. Activitățile organizate au contribuit la consolidarea la elevi a sentimentului de apartenență la un spațiu european comun, dezvoltarea abilităților profesorilor în ceea ce privește utilizarea abordărilor inovatoare în predarea STEM prin utilizarea metodologiei de învățare în aer liber, precum și îmbunătățirea calității educației și îmbogățirea ofertei educaționale a școlilor partenere.
Copiii își doresc să schimbe locul de învățare obișnuit, sala de clasă, cu ieșirea în aer liber, cu observarea unor aspecte ”pe viu”.
Minunat a fost când au observat comportamentul cormoranilor în habitatul acestora și au înțeles atitudinea oamenilor sau când au văzut efectele deșertificării la malul Mării Baltice (dunele din Nida) și măsurile pe care le iau oamenii pentru diminuarea acestora sau când au aflat despre bogăția lituanienilor, chihlimbarul, prezentat în forme, dimensiuni, utilizări diverse la muzeu, dar și pe tarabele vânzătorilor ambulanți sau în magazinele de bijuterii. Învățarea experiențială a fost aplicată în parcurgerea drumului pâinii de la semănat și până la degustat, în workshopul în care au aflat că mișcările pe care le face omul în aceste etape s-au integrat în mișcările elegante ale dansurilor tradiționale.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.