Astăzi au început probele pentru Evaluarea Națională 2022
1 min readElevii care au absolvit clasa a VIII-a susțin astăzi prima probă de la Evaluare Națională 2022, cea de Limba și literatura română. Examenul a început la ora 9:00, însă accesul în sală fiind permis doar până la ora 8:30. După proba la Limba română, joi, 16 iunie, urmează cea la matematică, iar vineri, 17 iunie, cea de Limbă maternă.
Candidații trebuie să aibă asupra lor unact de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.
Pentru proba de Limbă română de la Evaluare Națională 2022, elevii de clasa a VIII-au au avut la dispoziție teste de antrenament. De asemenea, eu s-au familiarizat cu proba în timpul simulării.
Înaintea probei de astazi elevii și-au testat cunoștințele în cadrul simulării examenului de Evaluare Națională 2022. Subiectele la română au constat într-un text din opera „Dacia Felix” a lui Cezar Petrescu, și un text din „Oameni, fapte, amintiri” a lui Francisc Munteanu. Elevii au avut de scris un text argumentativ de 50-70 de cuvinte – „Crezi că dialogul deschis cu profesorii îi îndepărtează sau îi apropie pe elevi de înțelegerea lecțiilor predate?”. Un alt subiect a fost o caracterizare a personajului Domnul Preda, din textul lui Cezar Petrescu, în 150 de cuvinte, care să urmărească o serie de elemente indicate.
Dorelian David