50 de bani in plus la litrul de benzină, în ultima lună
1 min read
Prețurile la benzină și motorină au crescut în patru rânduri în ultima săptămână, iar analiștii avertizează că vor continua să urce, mai ales după decizia Uniunii Europene de a renunța la mare parte din importurile de țiței din Rusia. Prețurile carburanților au crescut semnificativ în ultima perioadă. Scumpirile au avut loc la câteva zile distanță, ba chiar uneori și de pe o zi pe alta. În ultima lună, în Capitală, prețul litrului de benzină a crescut, în medie, cu 45 de bani. Motorina s-a scumpit în aceeași perioadă cu 18 bani pe litru. Însă și așa, motorina rămâne mult mai scumpă decât benzina, diferența între cele două tipuri de carburanți fiind de 60 de bani pe litru. Iar Guvernul nu prea are cum să atenueze impactul creșterilor de prețuri de la pompă. Nu își permite să reducă acciza sau TVA, care reprezintă aproape jumătate din preț. Asta în condițiile în care aproape două treimi din cheltuielile statului se duc deja pe pensii și salarii și adoptă constant noi măsuri de asistență socială, precum vouchere sau majorări de lefuri pentru o parte dintre bugetari.
Dorelian David