15/07/2024

Marfa expusă de producători, verificată periodic la calitate

2 min read

Regulamentul de funcționare a piețelor agoralimentare din municipiul Vaslui va cuprinde măsuri de verificare perioadică a calității mărfii expusă la vânzare. Consilierii locali au cerut ca organele în drept, cum ar fi Protecția Consumatorilor sau Direcția Agricolă, să verifice la două – trei luni produsele care se vând pe tarabe. În acest fel clienții vor ști ce cumpără, iar piețele vor deveni puncte de desfacere sigure. Proiectul de hotărâre privind regulamentul de organizare și funcționare a piețelor agroalimentare din municipiul Vaslui a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local (CL). Decizia a fost luată la propunerea mai multor consilieri locali, care au solicitat introducerea unei proceduri prin care organele abilitate să facă verificări periodice în ceea ce privește calitatea mărfii expusă la vânzare. Există un laborator al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor care verifică ce se vinde în sectorul de carne, dar pentru sectorul de legume și fructe nu există un astfel de laborator. Astfel, se poate solicita Protecției Consumatorilor să constate ce se vinde. Și la noul bazar for fi puncte de alimentație publică și se poate extinde regulamentul și acolo. Interesul este să fie asigurata o piață de desfacere sigură.
În intervalul 28 aprilie-10 mai inspectorii Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui au efectuat acţiuni de control la agenţii economici şi producǎtorii agricoli care desfǎşoarǎ activitǎţi de comercializare, în pieţele agroalimentare şi unitǎţi de desfacere. Scopul acțiunii a vizat verificarea conformităţii legumelor și fructelor cu standardele de comercializare, a provenienţei acestora, precum și în vederea combaterii unor fenomene ilicite existente pe filiera comercializării legumelor și fructelor proaspete. Au fost controlaţi 9 operatori fiind constatate neconformitǎţi cu legislaţia specificǎ în vigoare la 4 operatori, privind lipsa documentelor de provenienţă, informaţii incomplete privind originea, calitatea etc. Au fost dispuse mǎsuri cu termen imediat pentru remedierea deficienţelor şi aplicate sancţiuni contravenţionale cu avertisment și amenzi în valoare de 3.000 lei.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.