De 1 iunie la Vaslui va fi organizat Concursul „Eco Fashion Show”
1 min readMuzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează pe data de 1 iunie 2022 Concursul –„Eco Fashion Show”. Evenimentul este prilejuit de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului. La concurs sunt invitați să ia parte elevii școlilor din municipiul Vaslui.
Aceștia, împreună cu părinții și cadrele didactice, vor avea de realizat costume din materiale reciclabile (ziare, cutii de carton, folii și pungi de plastic, ambalaje din plastic, cutii de tablă etc), pe care le vor prezenta în cadrul paradei organizată de către Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în data de 1 Iunie 2022. În urma jurizării, cele mai bune costume vor fi premiate în cadrul unei ceremonii. Fiecare copil își va descrie costumul, materialele folosite, tehnicile utilizate, cu cine a lucrat și ce înseamnă pentru el/ea reciclarea, care este importanța reciclării.
Dorelian David