ACȚIUNE DERULATĂ DE SERVICIUL DE INVESTIGARE
A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE VASLUI
2 min read
În perioada 28 – 29 mai 2022, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuate controale la agenți economici din județul Vaslui, ce au avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor negative din sfera comerțului, cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, în scopul diminuării impactului negativ asupra bugetului consolidat al statului, mecanismelor de funcționare ale pieței legale și eliminării concurenței neloiale.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 110 agenți economici și a fost constatat săvârșirea a trei infracțiuni, două prevăzute de Legea 241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și una prevăzută Legea 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice.
În urma activităților derulate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 83.000 de lei. Dintre acestea, 35 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 17 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 12 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult și 5 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Mai mult, au fost confiscați peste 5.800 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 3.000 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.
Dorelian David