15/07/2024

Au fost votati cei cinci administratori provizorii de la SC Transurb SA

1 min read

Majoritatea PNL și USR-PLUS din Consiliul Local Vaslui a adoptat o hotărâre privind numirea administratorilor provizorii la SC Transurb SA Vaslui, pe o perioadă de 4 luni, dar nu mai mult de finalizarea procedurii de selecţie sau reînnoire a acestora. În data de 18 aprilie 2022 au încetat de drept mandatele încredinţate membrilor consiliului de administraţie al societăţii S.C. Transurb SA.
După o serie de discuții pe marginea proiectului de hotărâre, cele cinci persoane au fost votate cu majoritatea absolută de 12 voturi „pentru”. Administratorii provizorii de la SC Transurb SA Vaslui sunt Violeta Alexandru, Catalin Aprodu, Gica Avram Rusu, Anghel Cososchi și Ioan Alin Moldoveanu. Consilierii locali au formulat o adresă în data de 20 mai prin care solicitau introducerea pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CL Vaslui a acestui proiect. In ședința extraordinară convocată la începutul acestei luni, cei cinci administratori provizorii de la SC Transurb Vaslui nu au putut fi numiți din cauza numărului insuficient de voturi. Mai exact, după ce au dezbătut peste trei ore proiectul de hotărâre pentru numirea administratorilor provizorii la SC Transurb SA Vaslui, proiectul nu a fost adoptat din cauză că nu a avut majoritatea absolută de 12 voturi ”pentru”.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.