03/10/2024

Tot mai multe persoane, mușcate de căpușe

2 min read

De la începutul sezonului cald şi până acum numerosi au fost cei care au ajuns la spital din cauza muşcăturilor de căpuşă. Până in prezent, în urma testelor efectuate, nici unul dintre pacienţi nu a fost depistat cu boala Lyme. Medicii avertizează însă asupra faptului că, atunci când suntem muşcaţi de căpuşă, trebuie să o îndepărtăm cât mai repede, dar nu oricum. Atunci când sunteti muşcaţi de o căpuşă, în primul rând nu trebuie sa intrati în panică şi sa va adresati celui mai apropiat spital. Dacă acest lucru nu este posibil trebuie să reţineti următoarele aspecte: doar o mică parte dintre cei muşcaţi de căpuşe ajung să fie infectaţi cu borrelia şi să dezvolte boala Lyme, pentru că nu toate căpuşele sunt purtătoare de spirocheţi (bacterii – n.r.). Este important ca insecta să fie îndepărtată cât mai repede posibil. Se consideră că agenţii patogeni pot ajunge în organismul uman, şi care pot fi transmişi de o căpuşă, doar dacă respectiva insectă a stat ataşată de piele prin muşcătură timp de cel puţin 36-48 de ore. Pentru îndepărtarea căpuşelor este contra-indicată metodele folclorice, precum aplicarea de căldură la locul muşcăturii, sau de ceară, acetonă, ulei, vaselină, benzină. Orice astfel de agresiune poate determina intrarea în organism a potenţialelor bacterii aflate din abdomenul insectei. Pentru a desprinde căpuşa, este nevoie de o pensetă care se fixează pe capul acesteia şi cât mai aproape de piele posibil. Ideal este să extragem căpuşa cu tot cu cleşti. Mişcarea de extragere nu trebuie să fie bruscă sau prin răsucire. După extragere, se spală mâinile şi locul muşcat cu apă şi săpun şi apoi se aplică soluţie antiseptică. Se poate folosi local şi un unguent cu antibiotic.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.