24/07/2024

403 de locuri de muncă puse la dispoziţia persoanelor aflate in căutarea unui loc de munca la Bursa generala a locurilor de munca

2 min read

În cadrul Bursei locurilor de muncă organizata astăzi, 20 mai 2022, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, persoanele care doresc să se angajeze au avut de ales dintr-un număr de 403 locuri de muncă puse la dispoziţie de 58 agenţi economici din judeţ. Acţiunea s-a desfăşurat concomitent în Vaslui (în Vaslui la sediul Centrului Judeţean de Resurse pentru Asistenţă Educaţională, strada Donici, nr. 2) Bîrlad (sediul foaierul Teatrului Victor Ion Popa, strada Republicii, nr. 268) şi Huşi (sediul Cercului Militar, Str. General Teleman, nr. 6), începând cu ora 900.
Acţiunea fost organizată cu scopul de a veni, în egală măsură, atât în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorilor care nu au avut posibilitatea selecţionării personalului necesar activităţilor din cadrul firmei. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă fiind gratuită.
Din cei peste 1000 de agenţi economici din judeţ contactaţi de către AJOFM Vaslui, în vederea identificării cererii de forţă de muncă, au confirmat participarea la bursă 58 care au oferit 403 locuri de muncă vacante (la Vaslui 22 firme au oferit 168 locuri de munca, la Bîrlad 11 firme – 147 posturi şi la Huşi 24 firme – 88 posturi). Dintre acestea 30 se adresează persoanelor cu studii superioare şi 373 persoanelor fără studii superioare.
Printre meseriile cele mai solicitate se numără – pentru persoanele cu studii superioare : economis, inginer zootehnist, inginer chimist, biolog, inginer industria alimentara, inginer drumuri si poduri, iar pentru persoanele fără studii superioare oferta este formată din: electrician, mecanic intretinere, lacatus mecanic, conducator auto, confectioner, manipulant marfuri şi altele.
In baza protocolului încheiat intre Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale si Ministerul Educaţiei, la Bursa locurilor de munca au participat şi elevi ai claselor terminale din cadrul unitatilor de invatamant din judeţ, acţiunea organizata de AJOFM Vaslui oferindu-le viitorilor absolvenţi posibilitatea unui prim contact cu piaţa muncii.
In baza protocolului incheiat cu Penitenciarul Vaslui la bursa locurilor de munca de anul acesta au participat si persoane private de libertate.
În acest sens se aduc mulţumiri tuturor agenţilor economici pentru sprijinul acordat în demersul iniţiat de AJOFM Vaslui de a veni cu soluţii concrete, reale pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.