24/07/2024

REȚINUT PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

2 min read

În cursul zilei de miercuri, 11 mai, orele 20.39, Secția 3 Poliție Rurală Bârlad a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, în localitatea/comuna Fruntișeni, județul Vaslui, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, un bărbat de 38 de ani și-ar fi amenințat fosta concubină și pe copiii acesteia și ar fi incendiat unele bunuri din gospodărie.
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad care au intervenit în temeiul sesizării au securizat familia (persoana vătămată de 33 de ani și cei doi copii minori, de 12, respectiv 13 ani) și au dispus față de bărbat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, interzicându-i acestuia să ia legătura cu persoana vătămată și copiii acesteia precum și interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 500 de metri.
Ulterior, ieri dimineață, 13 mai, orele 6.45, prezumtivul autor ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, deplasându-se la locuința persoanei vătămate și ulterior, la locuința unui vecin unde persoana vătămată se refugiase.
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate și dispunerea masurilor legale.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere (prin incendiere), violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Persoana vătămată nu a dorit sa depună plângere pentru nicio infracțiune.
Aseară, în urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 38 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de mâine, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.