24/07/2024


Warning: sprintf(): Too few arguments in /home/gazetade/public_html/wp-content/themes/newsphere/lib/breadcrumb-trail/inc/breadcrumbs.php on line 253

Zicere de la PS Ignatie: „Oricât de păcătoşi am fi, dacă ne asumăm, în mod responsabil, duhul pocăinƫei, putem deveni sfinƫi. Cu o singură condiƫie: pocăinƫa să fie pe măsura gravităƫii păcatelor”

10 min read

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Vaslui.
Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși și de părinții protopopi din Eparhie, alături de preoții parohi Cosmin Gubernat, Dragoș Trofin și Cătălin Mirciu.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a descris modul în care s-a produs schimbarea totală în viața Sfintei Maria Egipteanca, care, dintr-o femeie desfrânată, a devenit sfântă:
«De aceea îƫi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puƫin, puƫin iubeşte» (Luca 7, 47)
Duminica a V-a din Sfântul şi Marele Post este dedicată unei persoane care, prin pocăinƫă, smerenie şi iubire multă faƫă de Dumnezeu, a devenit sfântă. Biserica ne pune spre asumare duhovnicească modelul de pocăinƫă al unei femei care a fost desfrânată – Maria Egipteanca.
Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului – cel care i-a alcătuit bibliografia spirituală – a surprins momentele esenƫiale legate de schimbarea care s-a produs în sufletul acestei femei care, dintr-o desfrânată notorie, a devenit o sfântă.
Nu ştim nimic despre familia (părinƫii), cercul de prieteni, mediul în care a crescut Sfânta Maria Egipteanca. Ni se spune doar că, la un moment dat al vieƫii ei, a decis să plece dintr-un sătuc al Egiptului în oraşul cel mai important (metropola), capitala Egiptului – Alexandria (un fel de Londra sau New York al vremurilor respective), iar de aici, la Ierusalim.
Gândul ei a fost unul păcătos, murdar – îşi planificase să facă drumul cu corabia de la Alexandria la Ierusalim, pentru a-şi satisface poftele trupeşti, lucru care s-a şi întâmplat.
Ajungând în Ierusalim, Sfânta Maria Egipteanca a văzut că era multă forfotă și mişcare înspre o anumită direcƫie, înspre o biserică unde era scoasă spre închinare Cinstita şi de viaƫă făcătoare Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. S-a gândit să intre şi ea în biserică, ca să se închine, păcătoasă fiind.
Trebuie să reƫinem acest amănunt: pentru Sfânta Maria Egipteanca, desfrânarea nu era o profesie, o sursă de venit, ci nu făcea altceva decât să-şi satisfacă, în mod nesăbuit, poftele trupului; tot ceea ce făcea, împlinea pentru că îi plăcea, nu aştepta niciun fel de recompensă financiară.
Aceasta este forma de degradare morală cea mai condamnabilă: să nu-ƫi cinsteşti, în niciun fel, trupul, să-l dedai destrăbălării, să te murdăreşti, tăvălindu-te permanent în mocirla desfrânării.
În momentul în care s-a urcat în corabie, nu avea bani să-şi cumpere un bilet, ca să ajungă la Ierusalim. În locul biletului de călătorie şi-a pus drept garanƫie trupul ei (l-a pus la dispoziƫia celor care vroiau să-şi satisfacă poftele trupului).
În Ierusalim, în momentul în care a ajuns la intrarea în biserică, a constatat, spre stupoarea şi dezamăgirea ei, că o putere nevăzută o bloca (era ca un zid, peste care ea nu putea să treacă).
Observa că toată lumea din jurul ei putea să intre, cu foarte mare uşurinƫă, pentru a ajunge să se închine la Sfintei Cruci. Ea era singura privată de această bucurie. Nu găsea o explicaƫie. Nu vedea pe nimeni în faƫa ei, era doar o forƫă căreia nu putea să-i facă faƫă şi pe care nu o putea zdrobi în niciun fel.
La intrarea în biserică era o icoană a Maicii Domnului. S-a dus în faƫa acelei icoane şi a cerut iertare, gândindu-se că pentru păcatele ei, Dumnezeu nu a învrednicit-o să intre în biserică. A promis că îşi schimbă viaƫa, că renunƫă, în mod radical, la păcatul desfrânării – ceea ce s-a şi întâmplat.
Timp de 17 ani – ne spune viaƫa scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului – şi-a dedat trupul „dragostei publice” (prostituƫiei, cum am spune noi astăzi). I-a făgăduit Maicii Domnului că va renunƫa la această viaƫă mizerabilă, care o degrada din punct de vedere spiritual şi o cobora sub demnitatea a tot ceea ce numim noi umanitate.
După această făgăduinƫă făcută în faƫa icoanei Maicii Domnului, a mers înspre biserică şi a constatat, spre uimirea şi bucuria ei, că poate să intre. S-a închinat la Cinstita şi de viaƫă făcătoare Cruce, şi apoi s-a reîntors la cea care i-a dat harul pocăinƫei.
A fost suficient, din partea Sfintei Maria Egipteanca, gândul de renunƫare la viaƫa de păcat pe care o ducea şi care o degrada din punct de vedere spiritual, ca Maica Domnului să-i dăruiască harul pocăinƫei. Sfânta Maria Egipteanca a păstrat acest har al prefacerii lăuntrice şi a avut grijă de el cu multă responsabilitate.
S-a întors la icoană şi a întrebat-o pe Maica Domnului care să fie calea pe care să o ia. Şi o voce i-a spus: „Du-te înspre pustiul Iordanului”. Şi-a cumpărat trei pâini, cu care a trăit. S-a nevoit și s-a rugat intens, cerând iertare lui Dumnezeu pentru păcatele ei, timp de 47 de ani – aşa cum ea însăşi îi mărturiseşte călugărului Zosima.
Părintele Episcop Ignatie a amintit de momentul în care călugărul Zosima o descoperă, în Pustiul Iordanului, pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca:
Acesta îi ceruse lui Dumnezeu să-i descopere o formă de nevoinƫă mult mai aspră decât ducea el. Dumnezeu l-a dus într-o mănăstire din ƫinutul Ierusalimului, care avea un obicei foarte frumos: la începutul Postului Mare, toƫi călugării plecau din mănăstire în pustie; fiecare mergea pe calea sa singur, fără să fie însoƫit de cineva, şi se nevoiau, posteau foarte mult, mâncau mai puƫin, ca în felul acesta să se bucure de roadele Postului. Se întorceau la mănăstire în Joia Mare, pentru a participa la Liturghia din Joia Mare şi la bucuria sărbătorii Învierii Domnului.
Dumnezeu îl inspiră pe călugărul Zosima să se ducă în pustiul Iordanului. Acolo, vede, la un moment dat, o nălucă (o fantasmă) – acesta era sentimentul lui. Nu ştia ce era. Avea înfăƫişare de om, dar el n-a întâlnit pe nimeni în acea pustie. Şi, cu cât se apropia mai mult, a văzut că este vorba de o femeie – Maria Egipteanca – pe care, întâlnind-o, i-a cerut să-i povestească toată viaƫa ei. Din această mărturie, pe care Sfânta Maria Egipteanca i-a făcut-o călugărului Zosima, îi cunoaștem viața.
Călugărul Zosima avea în faƫa lui o sfântă – cea care, atunci când se ruga, se ridica de la pământ; cea care i-a spus pe nume, fără să-l fi întâlnit vreodată; cea care cita din Sfintele Scripturi, fără ca ea să fi fost învăƫată sau să se fi bucurat de educaƫie.
Zosima rămâne uimit când descoperă un asemenea om, cu o viaƫă aşa de sfântă, încât îi cere să-i povestească (aşa cum, poate, şi noi am fi făcut, dacă am fi întâlnit un om sfânt, în care se sălăşluieşte harul lui Dumnezeu) cum a ajuns la o asemenea măsură a sfinƫeniei.
Călugărul Zosima era foarte uimit de ceea ce îi spunea această sfântă, de viaƫa desfrânată pe care a dus-o, precum şi de sfinƫenia la care el era părtaş. Nu-i venea să creadă că Dumnezeu a preschimbat un om aşa de păcătos şi degradat, într-un sfânt.
Preasfinția Sa a afirmat că fiecare om, indiferent de gravitatea căderilor sale, se poate schimba, cu condiția ca pocăința să fie pe măsura căderii în păcat:
Oricât de păcătoşi am fi, oricât de murdari şi afundaƫi în mocirla păcatului, dacă ne asumăm, în mod responsabil şi consecvent duhul pocăinƫei, putem deveni oameni sfinƫi, ca şi Sfânta Maria Egipteanca. Putem deveni oameni care au harul lui Dumnezeu, trupul nostru poate să devină un vas al Duhului Sfânt, prin care noi ne adâncim în comuniunea cu Dumnezeu şi vedem slava Lui.
Acest lucru se poate întâmpla cu o singură condiƫie: pocăinƫa noastră să fie pe măsura gravităƫii păcatelor.
În viaƫa Sfintei Maria Egipteanca ni se spune că 17 ani s-a luptat cu duhul desfrânării – exact acelaşi număr de ani pe care ea i-a petrecut în desfrânare.
Nimic din viaƫa acestei Sfinte nu este superficial sau tratat cu indiferenƫă. Sfânta Maria Egipteanca, când a primit în dar, de la Maica Domnului, harul pocăinƫei, a avut o grijă deosebită ca să-l păstreze, luptându-se împotriva rădăcinilor patimilor care erau în ea. Lupta era aşa de mare, încât, de multe ori, stătea întinsă pe pământ, într-o stare de inconştienƫă, indiferent că era frig sau arşiƫa soarelui.
În lupta cu păcatul, faƫă de care Sfânta Maria Egipteanca s-a împotrivit până la sânge, simƫea că este cercetată de o Lumină, de harul lui Dumnezeu, şi liniştea se aşeza în sufletul ei.
17 ani a luptat cu gândul desfrânării şi a trăit – aşa cum ni se spune – cu două pâini şi jumătate (o jumătate de pâine a mâncat-o imediat după ce a plecat de la Biserica din Ierusalim).
De asemenea, Ierarhul Hușilor a amintit de ceea ce ne dă puterea de schimbare a vieții, Sfânta Împărtășanie:
Sfânta Maria Egipteanca nu numai că şi-a asumat harul pocăinƫei depline, însă era şi îndrăgostită de Sfintele Taine (Sfânta Împărtăşanie). Dumnezeu a rânduit ca Zosima să fie cel care a împărtăşit-o înainte de a muri. După prima întâlnire pe care au avut-o, când Sfânta Maria Egipteanca i-a povestit toată viaƫa şi nevoinƫa ei din pustie, i-a cerut spunându-i: „Te rog, părinte Zosima, la anul, pe aceeaşi vreme, să vii şi să-mi aduci Sfintele Taine ale lui Hristos” – lucru pe care acesta l-a săvârşit, în mod negreşit.
Oricâtă nevoinƫă am depune, oricât de rugători şi postitori am fi, fără Trupul şi Sângele lui Hristos – fără viaƫa pe care o primim când ne împărtăşim – nu putem să avem comuniune deplină cu El.
În următorul an, când a venit să o cerceteze din nou, călugărul Zosima a găsit-o pe Sfânta Maria Egipteanca moartă. Numele ei era scris pe nisip – Maria (nu îi spusese numele ei). A îngropat-o, împreună cu un leu – ghearele leului l-au ajutat să sape groapa.
Din mărturia Sfintei Maria Egipteanca, călugărul Zosima s-a smerit pe sine însuşi şi a învăƫat că sunt atâtea căi de pocăinƫă, atâtea modalităƫi de a ne apropia de Dumnezeu, şi – lucrul cel mai important – că niciodată nu suntem prea păcătoşi pentru a-L întâlni pe Dumnezeu (sau, aşa cum mai spunem noi, că nu merităm să venim la biserică).
Prin harul pocăinƫei, Dumnezeu poate să facă din criminali, hoƫi sau desfrânaƫi – sfinƫi. Aşa cum s-a întâmplat cu această femeie care, dintr-o desfrânată notorie a devenit o sfântă de care se minuna un călugăr care a trăit o viaƫă întreagă în curăƫie şi în dăruire deplină lui Dumnezeu.
Sfânta Maria Egipteanca a avut putinƫa de a se pocăi, pentru că Îl iubea foarte mult pe Dumnezeu. Dragostea faƫă de Dumnezeu era „combustibilul” pocăinƫei, care a fost atât de intensă (profundă), încât a transformat-o dintr-o femeie desfrânată, într-o mare sfântă, de care ne uimim cu toƫii astăzi.
Şi-a asumat radical divorƫul de păcat. Nu s-a mai îndulcit, în niciun fel, cu vreun firicel de păcat. Ori de câte ori era covârşită de neputinƫa firii, de gândurile care-i veneau, îi cerea ajutorul celei pe care ea a numit-o Călăuzitoarea (Îndrumătoarea) ei – Maicii Domnului, ca să o întărească şi să se adâncească şi mai mult în binele schimbării, al pocăinƫei, pe care şi l-a asumat.
Ori de câte ori venim la biserică, să ne străduim să schimbăm ceva în viaƫa noastră, să renunƫăm la câte un păcat. Poate că nu vom putea să avem aceeaşi putere și tărie de caracter extraordinară ca a Sfintei Maria Egipteanca, dar, poate, cu paşi mărunƫi şi siguri, vom mai scoate din noi câte un păcat care ne tulbură existenƫa. Acesta este rostul întâlnirii noastre cu Dumnezeu, de aceea venim la biserică, să dăm la o parte zgura păcatului, ca să lăsăm să lumineze în noi Lumina Învierii lui Hristos.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.