Wed. Jan 19th, 2022

Zicere de la PS Ignatie: „Absența lui Dumnezeu înseamnă lipsă de sens în viața omului”

4 min read

Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a săvârşit, la Catedrala Episcopală din Huși, Slujba trecerii dintre ani.
Numeroși hușeni s-au întâlnit în rugăciune, la cumpăna dintre ani.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre valențele pe care le capătă timpul trăit ca dar al lui Dumnezeu:
«Timpul nu este pentru moarte, ci pentru eternitate, adică a fost creat nu pentru a distruge și a se distruge, ci pentru a se dilata în viața veșnică» (Olivier Clément)

Întotdeauna, în aceste momente, când pășim în Noul An, reflectăm asupra a ceea ce semnifică, pentru noi, timpul. Din păcate, uităm un adevăr esențial, că timpul a fost creat de Dumnezeu prin acel cuvânt-poruncă: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul (Facerea 1, 1).
Părinții Bisericii ne spun că timpul a fost creat, din voia lui Dumnezeu, ca dar pentru om.
Odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu printre noi oamenii, odată cu intrarea Lui în istorie, timpul a căpătat o semnificație aparte. Noi socotim anii în funcție de Nașterea lui Hristos. Este anul după care noi ne măsurăm vremea, clipele, timpul în general.

Dacă suntem atenți și citim cu luare aminte Sfintele Evanghelii, vom constata că timpul cât a trăit în lume Domnul Hristos a fost unul de iubire pentru oameni și de împlinire a voii lui Dumnezeu.

Ca Cel care este Fiul lui Dumnezeu, prin Care toate s-au făcut, inclusiv timpul sau veacurile, după cum ne spune Sfântul Pavel în Epistola către Evrei, știe că timpul este creat din voia lui Dumnezeu. El însuși a împlinit voia Tatălui Ceresc, iubindu-ne în mod desăvârșit.

Timpul, odată cu Nașterea lui Hristos, este timpul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Suntem chemați să avem acest entuziasm spre veșnicie.

Timpul, așa cum sublinia teologul francez Olivier Clément, nu a fost creat pentru a se distruge, ci pentru a ne îndrepta spre eternitatea lui Dumnezeu. Întreaga noastră peregrinare prin această lume nu este altceva decât o călătorie înspre veșnicie.

Tot teologul Olivier Clément, în lucrarea «Transfigurarea timpului în lumina tradiției ortodoxe», ne spune că odată cu venirea lui Hristos, timpul a devenit un miracol, o minune, pentru că este plin de iubire.

Pentru om, Dumnezeu a umplut timpul cu iubirea Sa desăvârșită, care a culminat cu jertfa Sa de pe Cruce. Pe Golgota, Hristos a umplut timpul de iubirea cea veșnică a Preasfintei Treimi, iubindu-ne cum numai Dumnezeu o poate face. Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când noi nu merităm acest lucru, chiar și atunci când ne revoltăm, suntem ingrați și Îl calomniem.

Prin Hristos, timpul a devenit o prezență a Dumnezeiescului Har în inima omului. Prin Duhul Sfânt, Treimea întreagă coboară în inima omului și omul simte această prezență.

Suntem chemați ca toate clipele noastre să fie, întotdeauna, convertite în simțirea prezenței lui Dumnezeu.

Părintele Arsenie Papacioc spunea că „Dumnezeu ne cere prezență”. Să simțim prezența Lui, prin tot ceea ce facem, în toate să fie zefirul prezenței lui Dumnezeu.

Timpul, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ca Om, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, devine timp-deschidere, spre plinătate.

Când Îl avem pe Dumnezeu, suntem oameni cu sens, cu plinătate. Acesta este darul pe care ni l-a făcut Hristos.

De asemenea, Preasfinția Sa a arătat cum păcatul convertește timpul – ca dar al lui Dumnezeu, într-o stare apăsătoare și lipsită de sens:
Când păcătuim, toate aceste nuanțe ale timpului se convertesc în ceva care chinuie ființa umană.
Timpul-miracol se transformă în timp-repetiție, plictisitor.
Timpul plictisitor este ca picătura de plumb care cade pe inima omului. Timpul repetiție este un timp fără de iubire, fără uimire.
Când stăm în preajma unui om pe care îl iubim, întinerim. Sufletul nostru se bucură și trăiește din uimire în uimire. Dacă suntem puși, cu forța, să stăm lângă cineva care ne este antipatic, avem impresia că clipele lângă acela durează o veșnicie, în sensul foarte negativ.
Timpul petrecut lângă un om pe care nu-l iubim este foarte apăsător. Este timpul-repetiție, care ne obsedează și nu ne dă liniște, pentru că este golit de conținutul iubirii.
Prin păcat, timpul prezenței lui Dumnezeu devine timpul absenței Lui. Ne golim de Dumnezeu, prin păcat, iar viața se transformă într-un nonsens.
Absența lui Dumnezeu înseamnă lipsă de sens în viața omului.
Prin păcat, timpul-deschidere înspre plinătate devine crispare, încordare și tensiune negativă. Ne transformăm în oameni sub presiune, intrăm cu viața într-o menghină și ne sunt zdrobite toate puterile. Acest lucru îl face păcatul.
Timpul este darul lui Dumnezeu, este taina iubirii Lui pentru om și a omului pentru Dumnezeu.
„Doamne, dă-ne puterea și starea lăuntrică de a simți că timpul pe care ni l-ai dat este timpul iubirii Tale pentru noi și pentru orice suflet care, fie este în nevoință și se înfruptă din harul Tău, fie trăiește în rătăcire și în chinul păcatului, care ne înjosește cel mai mult”.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.