Wed. Jan 19th, 2022

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN NEGREȘTI

3 min read

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un tânăr, din Negrești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (sub aspectul tentativei) și distrugere.
Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Negrești au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 19 ani, din Negrești, bănuit de comiterea unei tentative de furt calificat și a unei distrugeri, ambele săvârșite săptămâna aceasta, în orașul Negrești.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Negrești au stabilit că, în noaptea de 26/27 decembrie 2021, ora 1.00, tânărul cercetat ar fi forțat pătrunderea în interiorul unui spațiu comercial amplasat pe strada Pieții, de unde ar fi încercat să sustragă bunuri de valoare. În aceeași noapte, bărbatul cercetat ar fi distrus și ușa de acces, spre o terasă, de la un spațiu comercial amplasat pe strada Unirii.
În cursul zilei de ieri, 29 decembrie 2021, în urma probatoriului administrat, poliţiştii negreșteni l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui care a dispus arestarea sa preventivă.
Tânărul se afla deja sub prevederile măsurii preventive a controlului judiciar, după ce, în luna noiembrie 2021, ar mai fi săvârșit o infracțiune de furt calificat (vezi știrea de presă nr 554 din 10 noiembrie 2021 anexată prezentului material).
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a tânărului.

PREVENIREA FURTURILOR DIN SPAȚIILE COMERCIALE

Vă prezentăm câteva sfaturi de natură să prevină indiferența, neglijența și naivitatea care favorizează furturile din societățile comerciale:
Dotați-vă spațiul cu un sistem viabil de alarmă. Faceți o investiție, dar descurajați hoții!
Procurați-vă și montați în punctele sensibile ale spațiului comercial un grilaj solid care să împiedice pătrunderea hoților în interior!
Este recomandat ca ușa de acces în magazin să fie prevăzută cu un sistem de protecție, de tip “clopot” care să protejeze lacătul. Astfel, se îngreunează activitatea infracțională a hoțului.
Apelați la serviciile unei societăți serioase de pază și intervenție rapidă!
Angajați-vă pe timpul nopții un paznic!

În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia, apelând numărul unic de urgenţe 112!

  Polițiștii negreșteni au identificat și reținut persoana bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, săvârșit luna aceasta, în orașul Negrești, județul Vaslui.

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Negrești au identificat și documentat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 19 ani, din Negrești, bănuit de comiterea unei infracțiuni furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Negrești au stabilit că, în ziua de 1 noiembrie 2021, la ora 20.00, tânărul ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul unei instituții din Negrești, strada 13 septembrie, de unde ar fi sustras articole vestimentare.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 625 de lei și fost recuperat în proporție de 40 %.
În cursul zilei de ieri, 9 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii negreșteni au luat față de tânărul în vârstă de 19 de ani măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.