Wed. Jan 19th, 2022

PERCHEZIȚII DOMICILIARE EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SECȚIEI 1 POLIȚIE RURALĂ VASLUI

2 min read

Ieri, 14 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Vaslui, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au efectuat 3 percheziții domiciliare la adrese de pe raza județului Bacău.
Ieri, 14 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Vaslui au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza localităților Urechești și Livezi, județul Bacău, la persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt. De asemenea, polițiștii au pus în aplicare și 3 mandate de aducere.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în data de 06 octombrie 2021, bărbații bănuiți de comiterea infracțiunii, ar fi sustras, de pe un teren din localitatea Sauca, județul Vaslui 3 bovine proprietatea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din aceeași localitate.
Față de cele 3 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, din localitățile Urechești și Livezi, județul Bacău au fost emise ordonanțe de reținere pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentați în cursul zilei de astăzi la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Vaslui cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
De asemenea, în urma efectuării percheziției, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării, de la locuința bîrbatului în vârstă de 20 de ani, mai multe articole pirotehnice (petarde și artificii) din categoriile P1 și F4, deţinute fără drept, un pistol de asomat cu capse și un număr de peste 20 de capse.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului Criminalistic, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, precum și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Vaslui urmând a efectua cercetări în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate. De asemenea, se efectuează cercetări și cu privire la comiterea infracțiunilor de „efectuarea de orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept” prevăzută de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materialelor explosive , precum și pentru „nerespectarea regimului materiilor explozive”.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.