Wed. Jan 19th, 2022

PS Ignatie a binecuvântat noul Centru pastoral-social al bisericii „Sfântul Dumitru” din Huși

2 min read

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de binecuvântarea Centrului pastoral-social „Sfântul Mare Mucenic Mina”, ridicat în parohia „Sfântul Dumitru”, din municipiul Huși.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții slujitori ai bisericii Sfântul Dumitru, părintele consilier administrativ Eduard Irimiea și părintele Marin Tudorică.
După slujba de binecuvântare, Ierarhul Hușilor a mulțumit celor care s-au implicat în ridicarea acestui centru, arătând utilitatea sa:
Este un moment de bucurie din viața acestei comunități, pentru că prin truda părintelui Marian, acompaniat de oameni de bine, vedem concretizat un proiect foarte frumos, de care se vor bucura exclusiv credincioșii.

Menirea Bisericii este să fim în slujba lui Dumnezeu, a credinței și a oamenilor.

Acest centru pastoral-social multifuncțional va aduce bucurie și mângâiere pentru cei care se vor participa la întâlnirile culturale și duhovnicești, întâlniri pentru tineri, catehetice, în care vor aprofunda elementele credinței creștine.
De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre rolul unei capele mortuare:
În tradiția noastră ortodoxă se acordă o cinste deosebită celor adormiți, atât prin rugăciune – expresie a dragostei noastre față de cei dragi, plecați în lumea veșniciei, cât și prin spațiul amenajat frumos, prin pictură și icoane.
Acordăm această cinste celor adormiți pentru că toți purtăm chipul lui Dumnezeu, toți am primit, în adâncul ființei noastre, harul lui Dumnezeu, puterea de a fi mai buni, de a avea grijă de grădina sufletului nostru.
Viața nu se sfârșește odată cu moartea. Dincolo de moarte este o altă viață, de comuniune cu Dumnezeu. De aceea ne rugăm și îi pomenim pe cei plecați în lumea veșniciei.
La final, Părintele Episcop Ignatie a oferit diplome de ctitor și distincții de vrednicie celor care s-au implicat în construirea centrului pastoral-social.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.