Mon. Dec 6th, 2021

Depozite bancare tot mai mari

2 min read

Vasluienii au economisit în acest an nu mai puțin de 134,9 milioane de lei. Comparativ cu anii trecuți, clienții băncilor comerciale preferă să își păstreze economiiile în depozite la vedere, instrumente financiare mult mai flexibile față de depozitele la termen. Dacă ne raportăm la criza de sănătate, la starea precară a economiei și la inflația mare care diminuează puterea de cumpărare, economiile contabilizate de vasluieni sunt extrem de importante.
Anul 2021 a fost o perioadă fastă pentru vasluieni, în ceea ce privește economiile făcute la băncile comerciale. Potrivit datelor Băncii Naționale a României, la fel ca și în anul trecut, rezervele financiare au crescut constant pe mai multe instrumente financiar bancare, în ciuda crizei de sănătate și economice pe care o traversăm.
În luna septembrie a acestui an disponibilitățile la vedere în lei ale gospodăriilor populației din județul Vaslui erau de în sumă totală de 808,8 milioane de lei. Pe același instrument de economisire, în ianuarie 2021, disponibilitățile la vedere în monedă națională ale populației erau de numai 752,1 milioane de lei.
De asemenea, disponibilitățile la vedere în valută s-au majorat în ultimele luni. Dacă la începutul anului disponibilitățile la vedere în valută erau de 426,1 milioane de lei, la sfârșitul lunii septembrie 2021 sumele din bănci ale gospodăriilor populației au crescut la 504 milioane de lei.
În schimb, în cazul depozitelor la termen în lei vasluienii aveau depozite de 721,7 milioane de lei în luna ianuarie, pentru ca în septembrie 2021 rezervele la termen să scadă la 709,1 milioane de lei.
Exact ca anul trecut, o scădere financiară s-a înregistrat și pe segmentul depozitelor la termen în valută, unde sumele economisite s-au diminuat de la depozite de 361,2 milioane de lei în ianuarie 2021, la suma de 340 milioane de lei la finalul lunii septembrie. Conform datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză care a publicat proiecția principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial 2020-2024, pentru următorii ani, situația județului Vaslui la caștigul salarial mediu net este următoarea: 2021 – 2.805 lei/salariat; 2022 – 3.018 lei/salariat; 2023 – 3.222 lei/salariat; 2024 – 3.433 lei/salariat.
Populatia din celelalte județe din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est vor avea, se preconizeaza, peste trei ani, următoarele câștiguri salariale nete: Bacău – 3.543 lei/salariat; Botoșani – 3.534 lei/salariat; Iași – 4.353 lei/salariat; Neamț – 3.274 lei/salariat; Suceava – 3.335 lei/salariat.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.