Mon. Dec 6th, 2021

Zilele Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură De Aur” Huși

2 min read

La ceas aniversar elevii și profesorii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși vor participa la o serie de evenimente închinate patronului spiritual al instituției derulate sub genericul Nevoia de cunoastere, nevoia de Dumnezeu”. Manifestarile pun la loc de cinste talentul elevilor, concretizându-se în momente cultural-artistice, care se vor desfășura în perioada 11-13 noiembrie.
Activitățile debutează astazi, 11 noiembrie, cu lansarea volumului „Documente privind istoria Episcopiei de Huși”, autor Costin Clit, apărut la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în cadrul proiectului „Repere ale culturii și spiritualității vasluiene”, derulat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Huși”. Alături de Ierarhul Hușilor și de autor, invitat la eveniment este și domnul profesor universitar Valentin Constantinov, de la Universitatea de Stat din Tiraspol, cu sediul în Chișinău.
Vineri, 12 noiembrie, elevii seminariști, vor fi implicați într-un concurs de discursuri și vor susține un concert de muzică corală.
Sâmbătă, 13 noiembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, elevii, dascălii și preoții profesori vor participa la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în Catedrala Episcopală, iar corul Seminarului va încânta auditoriul printr-un miniconcert de muzică psaltică.
Tot atunci va avea loc și întâlnirea duhovnicească a elevilor cu părintele Ioan Buju, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. Tinerii seminariști vor avea posibilitatea să intre într-un dialog care să-i conducă la răspunsuri legate de relația adolescenților cu Dumnezeu.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.