Mon. Dec 6th, 2021

În municipiul Vaslui vor intra circa 120 milioane euro

2 min read

Primăria Vaslui pregătește proiecte în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro pe POR 2021-2027. Municipiul Vaslui a trecut cu bine de testul verificărilor auditorilor europeni și, în consecință, sunt pregătite noile direcții de dezvoltare. În paralel, pe PNRR, în municipiul reședință de județ ar urma să intre circa 60 milioane de euro. Investiții pe acest program privesc eficiența energetică, digitalizarea sau schimbările climatice.
Pentru noul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, Programul Operațional Regional (POR) continuă să reprezinte principala sursă de finanțare a proiectelor de dezvoltare din municipiul Vaslui. În prezent, Primăria Vaslui are în lucru proiecte în valoare de 60 de milioane de euro, care vor fi depuse pe acest program de finanțare la Agenția pentru Devoltare Regională (ADR) Nord Est.
Au venit auditori ai Comisiei Europene iar municipalitatea nu a avut probleme. Cei din Primaria Vaslui luptă să aplice toate procedurile, legale pentru a nu avea probleme de nici un fel.
De asemenea, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este așteptat cu un mare interes de autoritățile locale și agenții economici din județul Vaslui. Pe acest probram, municipiul reședință de județ va beneficia de o sumă de circa 60 milioane de euro. Direcțiile de investiții pe aceste program privesc eficiența energetică, digitalizarea sau schimbările climatice. Spre exemplu, pe axa de transport se urmărește reducerea mijloacelor pe motorină, construcția de stații de încărcare pentru mașinile electrice, amenajarea de piste de biciclete pentru mobilitatea urbană etc.
Pe eficiență energetică sunt luate in evidenta diferite școli, apoi reducerea pierderilor de căldură, placarea clădirilor etc. Capitolul digitalizare este foarte important și a fost început deja printr-un proiect. Sunt foarte mulți bani pe care autoritățile locale să îi poata accesa. Uniunea Europeană a decis să înființeze un instrument financiar temporar, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual, pentru perioada 2021 -2027. Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face față provocărilor generate de criza COVID-19 și consecințele sale economice. În total, România ar primește 14,248 miliarde sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuri pentru un total de 29,2 miliarde euro.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.