Tue. Nov 30th, 2021

Zicere de la PS Ignatie: „Putem fi îngeri, răspândind binele, lăsând la o parte bârfa, răutatea sau calomnia”

7 min read

De Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în localitatea Lățești, filie a Parohiei Sărățeni, Protopopiatul Bârlad.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Alexandru Poșteanu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre prezența delicată a îngerilor în viața oamenilor și despre ajutorul pe care îl acordă:
«Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 18, 10)
Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire pe cei care ne protejează și ne sunt călăuzitori înspre Împărăția lui Dumnezeu.
Biserica face pomenirea Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail și a tuturor Puterilor cerești. Biserica își aduce aminte de Puterile nevăzute, de îngerii care ne sunt ocrotitori.
Îngerii sunt ființe spirituale, care, după cum ne spune Sfânta Scriptură, pururea văd fața lui Dumnezeu și se roagă.
În Sfânta Scriptură avem menționate trei nume ale îngerilor.
Primul este legat de un eveniment din viața a doi tineri, Tobie și Sara.
Sara, fiica lui Raguel, își dorea foarte mult să-și întemeieze o familie, să pună început unei căsnicii. De fiecare dată când găsea un tânăr, în noaptea nunții venea un demon, Hasmodeu, care îl omora pe cel ales să fie soțul Sarei.

Acest lucru s-a întâmplat, spre disperarea acestei tinere fete, de șapte ori. Șapte tineri au fost omorâți, în noaptea nunții, de acest demon, care nu lăsa să se apropie nimeni de această fecioară, care Îl iubea foarte mult pe Dumnezeu.

Îngerul Rafail este cel care îl călăuzește pe Tobie, fiul lui Tobit, să meargă să o ia de soție pe această tânără.

Tobie este neliniștit, auzind povestea tristă pe care au trăit-o toți cei care au încercat să întemeieze o familie cu această fată. A mărturisit Îngerului Rafail această neliniște, iar el îl încredințează că va îndepărta, pentru totdeauna, acest duh rău, lucru care s-a și întâmplat.

Tobie a căutat-o pe Sara, s-a căsătorit și a primit binecuvîntarea lui Dumnezeu și ocrotirea îngerului Rafail.

În limba ebraică, numele „Rafail” înseamnă „Dumnezeu vindecă, tămăduiește” – lucru de care s-au bucurat atât Tobie, cât și Sara. Au primit vindecare și izbăvire de duhul care le zădărnicea orice început de căsnicie.

Când cei doi tineri au vrut să îi răsplătească și să îi fie recunoscători, Îngerul Rafail a spus următoarele cuvinte: «Atunci s-au înspăimântat amândoi şi au căzut cu faţa la pământ, căci erau cuprinşi de frică. Dar el le-a zis: “Nu vă temeţi! Pace veţi avea! Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veac! Căci eu n-am venit de voia mea, ci după voia Dumnezeului nostru, de aceea să-L şi binecuvântaţi în veac. În toate zilele am fost văzut de voi, dar eu n-am mâncat nici n-am băut, ci numai ochilor voştri s-a părut aceasta. Aşadar, preaslăviţi acum pe Dumnezeu, căci eu mă înalţ la Cel Care m-a trimis, şi scrieţi într-o carte toate cele ce s-au săvârşit”» (Tobit 12, 16-20)

Cât de frumos le vorbește Îngerul Rafail, cel care duce rugăciunile înspre ceruri, și le înalță înaintea Slavei Celui Sfânt! Acest lucru îl fac îngerii în viața noastră.

Noi considerăm că a crede în prezența binefăcătoare a unui înger ar fi doar apanajul celor mici, al copilașilor, pe care credem că îi prostim, spunându-le: „te vede îngerașul, dacă nu ești cuminte”.

Nici noi, din păcate, nu credem, însă îngerii sunt în preajma noastră și ne ocrotesc.

Sunt atât de delicați prin prezența lor, încât noi, în lipsa de comuniune cu aceste ființe spirituale, ajungem la concluzia că acestea nu există.

În Cartea Tobit ni se spune, atât de frumos, că îngerul duce rugăciunile la ceruri și îi păzește pe toți de duhurile necurate – de demonii care zădărnicesc, în viața noastră, lucrurile frumoase și nu ne lasă să punem început bun.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit și despre Arhanghelul Gavriil, cel care aduce veștile bune:

Un al doilea înger de care ne vorbește Sfânta Scriptură este Arhanghelul Gavriil. În limba ebraică „Gavriil” înseamnă „Dumnezeu este puternic”.

De Arhanghelul Gavriil este legat momentul Bunei Vestiri, când el i se arată Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara Maria, și îi binevestește că va zămisli pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om, în această lume.

Arhanghelul Gavriil este cel care aduce veștile bune, frumoase, cele care constituie pentru noi o mare binecuvântare. Vestea venirii Fiului lui Dumnezeu, ca Om, printre oameni, a fost una dintre cele mai mari bucurii din istoria umanității.

Îngerul Gavriil este reprezentat în icoane ca având întotdeauna un crin, care este simbolul curăției și al frumuseții.

Învățăm de la el ca noi înșine să fim atenți cu viața noastră, cu frumusețea sufletului nostru, pe care am primit-o, în dar, în Taina Sfântului Botez.

Prin Botez, sufletul nostru a devenit un loc frumos, în care Dumnezeu Se sălășluiește. Din păcate, pe parcursul vieții, noi nu mai avem grijă de acest loc frumos.

Din cauza păcatelor, din cauza încuviințării de a face răul, alungăm lumina și frumusețea din noi.

Arhanghelul Gavriil este cel care ne dă veștile cele bune, vești care adâncesc și ne pun în fața unei realități, că noi putem intra în comuniune cu Dumnezeu în mod deplin. Acest lucru s-a săvârșit mai ales prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ca Om, printre oameni.

Preasfinția Sa a amintit și de îngerul dreptății, Arhanghelul Mihail:

Arhanghelul Mihail este simbolul dreptății, al luptei cu cel rău. În Cartea Apocalipsei (12, 7-9), citim următoarele:: «Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el».

„Mihail” înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. El este îngerul dreptății, cel care micșorează influența celui rău asupra oamenilor.

În tradiția Bisericii noastre ni se spune că Arhanghelul Mihail, atunci când o ceată de îngeri, din neascultare și din mândrie, s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu și au fost pedepsiți, devenind diavoli, le-ar fi spus celorlalți îngeri: „Să stăm bine, Să luăm aminte!” – pentru a nu cădea și ei. Să nu se lase contaminați de duhul orgoliului și al mândriei de a se revolta împotriva lui Dumnezeu și de a-I lua locul.

Noi știm despre Lucifer că este simbolul îngerilor întunericului. Numele său înseamnă „lumină”, nu „întuneric”, dovadă că el, dintr-un înger de lumină, prin neascultare și revoltă față de Dumnezeu, s-a transformat într-un înger al întunericului.

Fiecare dintre noi avem de învățat, în viața noastră concretă, duhovnicească, de la îngeri.

Să ni-i luăm călăuzitori pe sfinții îngeri: pe Arhanghelul Rafail, ca cel care ajută întotdeauna când ne aflăm în situații complicate, de disperare; pe Arhanghelul Gavriil, ca cel care a adus vestea bună – și noi să fim cei care răspândim binele și frumosul în jurul nostru; și pe Arhanghelul Mihail, simbolul dreptății, al diminuării influenței răului în viața noastră.

Totodată, Ierarhul Hușilor i-a îndemnat pe cei prezenți să întrupeze în viața lor virtuțile inspirate de îngeri:
Toți putem să fim îngeri, dacă ne asumăm misiunea acestora. Putem să fim un înger în viața unui om care are nevoie de ajutorul nostru.
Sunt atâția îngeri ai vieții noastre, cărora le datorăm atât de mult, oameni care au avut un rol covârșitor în traiectul biografic al vieții noastre. Înger poate să fie o soție deosebită, un soț minunat, un copil în viața de familie.
Pe un om care ne salvează dintr-o situație de răscruce îl purtăm în suflet cu recunoștință, ca pe un înger.
Toți avem astfel de persoane, la care ne raportăm ca la niște îngeri și pe care îi iubim foarte mult.
Putem fi îngeri răspândind binele, lăsând la o parte bârfa, răutatea sau calomnia.
Să fim îngeri ai bunătății, ai veștilor bune, să vorbim frumos despre cei de lângă noi, să nu îi murdărim și să le desființăm identitatea spirituală – atunci ne transformăm în îngeri ai întunericului. Să înmulțim binele în jurul nostru.
La fel, putem să fim îngeri ai dreptății, ai cinstei, ai corectitudinii. Să nu înșelăm, să nu mințim, să nu-i manipulăm pe cei din jur, ca în felul acesta să mai diminuăm din răul care se răspândește, cu atâta ușurință, în lumea de astăzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.