Mon. Dec 6th, 2021

21.295 de angajatori din județ ”alimentează” bugetul de pensii

2 min read

În perioada iulie–septembrie a acestui an la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui au fost înregistrate 21.295 declaraţii nominale ale angajatorilor din judeţ. Un număr de 20.903 sunt declaraţii iniţiale şi 392 sunt declaraţii nominale rectificative. De asemenea, specialiștii instituției au eliberat 1.846 adeverințe de stagiu de cotizare și 248 de notificări ale calității de neasigurat în sistemul de securitate socială din România.
CJP Vaslui, prin intermediul Compartimentului de Informatică și Evidență Contribuabili asigură evidenţa nominală a asiguraţilor şi a contribuţiilor de asigurări sociale. Compartimentul gestionează baza de date privind asiguraţii sistemului public de pensii, pe baza declaraţiilor lunare preluate de la angajatori, a declaraţiilor individuale de asigurare, a contractelor de asigurare. Specialiștii din cadrul compartimentului se mai ocupă de încheierea şi înregistrarea contractelor de asigurare, precum și eliberarea, la cerere, a adeverinţelor privind datele necesare determinarii stagiului de cotizare şi punctajului realizat.
În județul Vaslui sunt înregistrați în total un numar de 92.988 pensionari, care încasează o pensie medie de 1.068 de lei. Un număr de 81.709 pensionari sunt de stat și au o pensie medie de 1.138 lei. În schimb, cei 11.279 pensionari din agricultură beneficiază de o pensie medie de numai 558 lei.
Potrivit acelorași date, în județul Vaslui sunt în plată in prezent un numar de 27.495 pensii sociale, din care 19.798 la Vaslui și 7.697 la Bârlad. Indemnizația socială pentru pensionari, așa cum e definită în OUG nr. 6/2009, se acordă pentru ca fiecare persoană căreia i se calculează o pensie sub un nivel minim garantat să primească cel puțin această valoare de pensie minimă.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.