Tue. Nov 30th, 2021

ACȚIUNI INFORMATIV – PREVENTIVE PENTRU COMBATEREA EFECTELOR PANDEMIEI DE COVID-19

2 min read

Polițiștii vasluieni acționează pentru informarea cetățenilor privind modificările legislative în contextul pandemiei de Covid-19.
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virului Sars-Cov-2, sub autoritatea Instituției Preectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la noile prevederi legislative, referitoare la pandemia de Covid-19. Astfel, au fost desfășurate acțiuni punctuale de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară, precum și de informare cu privire la noile măsuri adoptate.
Dintre restricțiile ce trebuie respectate începând cu data de 25.10. 2021, menționăm următoarele:
-Circulația, în intervalul orar 22.00-5.00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe propria răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.
-Programul de funcționare a agenților economici este stabilit în intervalul orar 5.00-22.00, inclusiv centrele și parcurile comerciale, unde accesul este permis doar pentru persoanele care dețin certificat verde.
-Purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate.
-Este interzisă organizarea de petreceri ( nunți, botezuri, etc ).
Amintim faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu amendă între 500 și 2.500 lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la interdicția de circulație a persoanelor.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19 și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.