Mon. Dec 6th, 2021

Populatia incepe sa se vaccineze

1 min read

Lumea revine la sentimente mai bune fata de vaccin

1.739 de persoane s-au vaccinat, ieri, împotriva COVID-19 în centrele amenajate la nivelul judeţului Vaslui, acesta fiind cel mai mare număr zilnic de vaccinări înregistrat de la debutul campaniei de imunizare. Potrivit autorităţilor sanitare, acestor persoane li se adaugă cetăţenii care au ales să se vaccineze la cabinetele celor 27 de medici de familie din judeţ, care participă la programul de vaccinare. În cursul zilei de joi în centrele de vaccinare de pe teritoriul judeţului, au primit prima doză de vaccin un număr de 1.243 de persoane, au fost imunizaţi cu cea de-a doua doză 91 de cetăţeni, iar unui număr de 405 persoane li s-a administrat doza a treia de vaccin împotriva COVID-19. În toate centrele de vaccinare adresabilitatea a crescut semnificativ în ultimele zile, lucru care nu poate decât sa bucure. Până la această dată, la nivelul judeţului Vaslui au fost confirmate un numar de 23.551 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 204 în ultimele 24 de ore, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind de 6,13 la mia de locuitori.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.