Remize pentru formatiile de fotbal din judet
1 min readO noua runda, cea cu numarul 7, a avut loc in cadrul seriei 1 a Ligii a 3-a la fotbal. Husana Husi si Sporting Juniorul Vaslui, reprezentantele judetului in acest esalon valoric, au incheiat nedecis partidele disputate. Trupa din ”municipiul dintre vii” a intalnit Bucovina Radauti, una dintre fruntasele seriei. La finele celor 90 de minute de joc scorul a fost 0-0. La Bacau s-au confruntat CSM din localitate si Sporting Juniorul Vaslui. Oaspetii au deschis scorul in min. 58, insa dupa doar 8 minute gazdele au egalat, pana la final nici una dintre combatante nereusind sa mai puncteze. Dupa 7 etape husenii se afla pe locul 6, cu 8 puncte si un meci mai putin disputat, in timp ce vasluienii se situeaza pe locul 8, cu 6 puncte. Runda viitoare, programata a avea loc sambata, 16 octombrie, de la orele 15.00, cele doua formatii din judet vor avea de infruntat adversare de valoare, ambele in deplasare. Husana va juca in compania celor de la Somuz Falticeni, pentru ca Sporting Juniorul sa evolueze cu Ceahlaul Piatra Neamt.
Dorelian David