Fri. Oct 15th, 2021

BĂRBAT REȚINUT DE CĂTRE POLIȚIȘTII BÂRLĂDENI, DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT COPIII

2 min read

Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reţinut un bărbat, din comuna Ibănești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie.
Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 70 ani, din Ibănești, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie, după ce acesta și-ar fi agresat cei doi copii minori.
În data de 8 octombrie Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Vaslui a sesizat Poliția Municipiului Bârlad cu privire la faptul că doi frați minori, în vârstă de 12 și 8 ani, refuză să se întoarcă la domiciliu din cauza comportamentului violent al tatălui acestora.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit stabilit că, în data de 3 octombrie 2021, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 70 de ani și-ar fi agresat copiii, în gospodărie, lovindu-i cu un bici, în zona gambelor.
Ca urmare a agresiunilor, cei doi minori au suferit leziuni traumatice (excoriații) ce necesită 1 – 2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În acest moment, minorii sunt securizați într-un centru de specialitate al Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Vaslui. La data de 8 octombrie 2021, față de bărbatul cercetat a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 9 octombrie 2021, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.