Grâu și porumb în locul plantelor aromatice
2 min readAjutorul de minimis acordat producătorilor agricoli care cultivă plante aromatice nu a avut succes în județ. Cum aceste culturi se întrețin mai greu, fermierii preferă să cultive grâu și porumb. Cererile de înscriere în programul pentru susţinerea producţiei de plante aromatice pentru anul 2021 s-au depus în perioada 19-30 iunie inclusiv. Exista in judet doar trei fermieri care vor primi ajutor de minimis. Aceștia au înființat culturi de plante aromatice pe o suprafață totală de 30,3 hectare. Este vorba despre două cereri pentru o suprafață de 1,34 ha cultivată cu cimbru și o cerere pentru o suprafață de 28,96 ha cu muștar. Subvenția pentru cimbru este de 3.400 euro/hectar, iar la muștar de 1.050 ha/hectar. Plata subvenției se va realiza până la sfârșitul acestui an. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente. Înainte de depunerea cererii de înscriere în program, fermierii solicită funcţionarilor de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) verificarea încadrării în plafonul maximum admis în cazul întreprinderilor/întreprinderilor unice, respectiv încadrarea în suma de 20.000 de euro în decursul a trei exerciţii financiare. Cei de la APIA precizează că producţiile minime trebuie să fie de: 4.000 kilograme (kg) plantă proaspătă/0,5 ha sau 650 kg plantă uscată/0,5 ha pentru busuioc; 4.000 kg plantă proaspătă /0,5 ha sau 1000 kg plantă uscată/0,5 ha pentru cimbru; 800 kg sămânţă/ha pentru coriandru; 650 kg sămânţă/ha pentru fenicul; 950 kg sămânţă/ha pentru muştar.
Dorelian David