Sat. Oct 16th, 2021

Salata tradițională cu icre de crap, produs românesc recunoscut la nivel european

1 min read

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1723/2021 al Comisiei din 22 septembrie 2021 de înregistrare a unei denumiri în Registrul specialităților tradiționale garantate, „Salată tradițională cu icre de crap” – STG, fiind o rețetă tradiţională, transmisă de la o generație la alta de peste 30 de ani.
Produsul „Salată tradițională cu icre de crap – STG” este o cremă omogenă, la obținerea căreia se folosesc următoarele ingrediente tradiționale: icre de crap, mix de icre de pește de apă dulce, ulei de floarea-soarelui, apă carbogazificată, zeamă de lămâie, sare.
Salata tradițională cu icre de crap – STG este realizată în două variante: cu sau fără ceapă fiartă. Icrele de crap sărate care dau denumirea produsului „Salată tradițională cu icre de crap” sunt menționate încă din anul 1916, în lucrarea „Pescăria și pescuitul în România”, de Grigore Antipa. A doua materie primă din rețeta produsului o constituie „mixul de icre de pește de apă dulce”, menționate în aceeași lucrare, cunoscute sub denumirea de ,,Tarama”. Rolul mixului de icre de pește de apă dulce este de a conferi consistență produsului și de a amplifica gustul icrelor sărate de crap prin faptul că acestea au la bază în special icre de la specii din familia Ciprinide sărate și maturate.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.